Sâmbătă dimineață, strada Traian din municipiul Bacău, a fost învăluită într-un fum gros. Focul a fost localizat în spatele vilei cunoscutului om de fotbal Gheorghe Chivorchian, în curtea unui vecin care dăduse foc la o grămadă de cabluri. Speriată, menajera lui Chivorchian a sunat la numărul unic de urgență 112 și a solicitat intervenția pompierilor, de teamă ca nu cumva focul să ajungă la vilă. „Două autospeciale au fost direcționate la solicitare, însă nu a fost necesară intervenția pompierilor. Focul fusese stins între timp, fiind eliminat astfel pericolul extinderii focului”, a declarat lt. Andrei Grecu, ofițer de relații publice în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău. (R.I.)
st. a zis
Cel care a dat foc la cabluri este in mod cert un hot de cabluri care a furat din retelele electrice sau de la cfr sau poate de la lifturi; oare ce i-a facut politia ? l-a arestat pentru furt de cabluri ? incendiul provocat de el e ca un flagrant.