Viorel Miron, primarul orașului Comănești, a răspuns, printr-un comunicat de presă, acuzațiilor lansate ieri de președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, și de eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, referitoare la „mușamalizarea” unor cazuri de Covid19 pe zona Dărmănești – Comănești.
În replica primarului Miron, este catalogată drept „jenantă și, mai ales, iresponsabilă” încercarea celor doi lideri social-democrați „de a arunca suspiciuni asupra Spitalului Orășenesc Comănești și de a încerca să politizeze subiectul pandemiei, de parcă apartenența unui primar contează, când boala lovește peste tot”
Potrivit primarului Viorel Miron, Spitalul Orășenesc ”Ioan Lascăr” Comănești este în acest moment în afara oricărei suspiciuni de infecție cu COVID-19. În timpul pandemiei, a existat cazul unui bătrân internat, depistat pozitiv și care a intrat în contact cu mai multe cadre medicale, testate toate. Medicii și asistentele au stat izolate la domiciliu și au revenit la serviciu, după ce s-a demonstrat că nu mai există niciun pericol. Spitalul Comănești este astăzi funcțional la capacitate maximă, iar orice caz suspect poate fi internat, până la sosirea rezultatelor, într-una dintre cele cinci izolatoare, special amenajate, de afirmă în comunicat.
De asemenea, în câteva zile, rezultatul testelor va fi transmis în două ore, pentru că se pregătește, în această săptămână, instalarea la Comănești a aparatului aparatul de testare PCR – Real Time, achiziționat cu 114.000 de euro, din fonduri exclusiv private, pentru care Primăria Comănești a investit 200.000 de lei în amenajările speciale. În noul Laborator de biologie moleculară, se vor putea prelucra 48 teste în două ore, pe un aparat integral automat, ce va fi deservit de cadre medicale instruite deja la Iași.
Instalarea aparatului va permite testarea integrală a personalului care lucrează în spital, dar și a pacienților internați, precum și efectuarea ulterioară a altor analize complexe, care nu țin numai de infecția cu virusul SARS-COV2.
„Probabil că acest mic succes local a stârnit agitație în rândul șefilor PSD, care încearcă să discrediteze spitalul și să arunce tot felul de umbre și de acuze. Doresc să lămuresc pentru toată lumea: Spitalul Comănești nu este spital de tratare a cazurilor de COVID-19, iar acest lucru l-a stabilit Ministerul Sănătății! Spitalul este capabil să preia cazurile de bolnavi non-COVID, care nu mai pot fi internați la Spitalul Județean de Urgență Bacău”, afirmă primarul Viorel Miron:
Mă întreb: de ce această preocupare, de a defăima Spitalul Comănești, de ce această încercare disperată de a asocia cu orașul Comănești orice caz apărut în zonă, în speranța de a crea suspiciunea că în oraș ar fi un focar COVID, deși nu este? Nu, domnilor, focarul nu este nici la spital, nici la Apa Serv Comănești, unde a existat o suspiciune, infirmată chiar în această dimineață, din fericire, de un rezultat negativ. Iar pacientul a ajuns la spital nu pentru că lucrează la Apa Serv, ci pentru că soția, care este angajată la Centrul de recuperare Dărmănești, a fost confirmată pozitiv!
Focarul este la Centrul de recuperare Dărmănești, aflat în subordinea Consiliului Județean Bacău (…)! Nu mai încercați să distrageți atenția și asumați-vă această realitate, încetați joaca de-a ”hoțul strigă «hoții»”! Nu mai pasați responsabilitatea, nu mai distrageți atenția, mai bine vă faceți treaba!
Viorel Miron
Primarul orașului Comănești
Tilita Danut a zis
Felicitari domn primar, face-ti ce credeti ca este mai bine pentru comanesteni, noi nu vrem sa fim victime ale disputelor politice
Eugen a zis
Felicitări domnule primar !
Sunteți un adevărat patriot !
cotarlet a zis
cand testati? ca atintot anuntat teste?
toma credinciosu a zis
nea Viorel daca Doran prietenul tau e pozitiv tu cum esti?