Primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu a susținut, marți, examenul pentru recuperarea permisului, după ce a fost lăsat pieton din cauza vitezei excesive. Conducerea Poliției Bacău a declanșat o verificare, după ce edilul a fost reclamat că ar fi intrat peste rând la examen.
„Da, am rămas temporar fără permis de conducere. Și astăzi am fost la examen pentru a-l recupera. Pentru prima dată de când am permis de conducere, în urmă cu aproximativ o lună, am fost oprit pe E85 pentru depășirea vitezei. Am rămas deci pieton, ca orice cetățean român care încalcă legislația rutieră”, a relatat, pe Facebook, primarul Viziteu.
„Prin urmare, astăzi ca orice om ajuns în această situație, m-am prezentat la sediul IPJ Bacău pentru a susține examenul. Nu am fost singur, ci alături de alți băcăuani aflați în aceeași situație ca și mine. Am vrut să aflați asta de la mine, pentru că sigur unii vor încerca să transforme acest caz în unul politic. Și nu este. Povestea e mult mai simplă: am greșit, am plătit pentru asta, mi-am învățat lecția și mergem mai departe”, a mai spus edilul.
Trecerea lui Stanciu Viziteu pe la Permise nu a trecut neobservată, edilul fiind reclamat de un cetățean că ar fi intrat peste rând în sala de examen.
„Am dat examenul la care am avut programare. Nu am așteptat rezultatul, aveam urgențe la Primărie”, a precizat primarul, pentru Ziarul de Bacău.
„La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău s-au dispus măsuri de verificare în vederea clarificării tuturor aspectelor și în funcție de rezultat se va dispune în consecință”, a precizat Compartimentul Relații Publice al IPJ.
Vom reveni.
Xerxes a zis
Si ce va suparati? E normal. E userist Adica supra om cu mai multe drepturi ca prostimea neuserista. Nu asta v-ati dorit? Luati userism cu lingura pana va da pe nas…asa ca nu mai comentați nasoale despre hastagii supraoameni. Hai capul plecat si venerați zeitățile pe care vi le-ati ales drept stapani
#Ipocrizia îngroapă România a zis
Oare dacă era de la PSD cam ce crize ce nervi făceau tefeleii și hastagii?! Nu mai behaiti ipocritilor?
Guralivul a zis
draga Viziteu, eu sunt unul dintre ‘guralivii’ care ti-au atras atentia la intrare. Si nu, spune adevarul ca nu aveai programare si ca ai intrat pe pile. Intre tine si Tariceanu nu e nici o diferenta , sunteti la fel de nesimtiti la faza asta. Te grabeai la primarie ? Si noi ne grabim la copii acasa , la supermarket uri ca sa avem ce pune pe masa , la munca pt ca voi sa aveti ce cheltui din taxe si impozite. Rusine , imbuibatule !
Marian Nestian a zis
Din păcate nu a trecut de examenul pentru recuperarea permisului.
Demitriev Dan a zis
Spuneti adevarul!
Nu a intrat peste tand.Ofiterul de serviciu de la politie cand i-a vazut fata a crezut ca e venit la semnat la politie fiind sub control judiciar si l-a invitat inauntru sperand ca pleacă acasa cu vreo trei bulane pe spinare.
La intrare a fost recunoscut de gaborii carora vrea sa le micsoreze pensia si care au vrut sa-l arda refugiindu-se in sala de examen!
Munteanu a zis
sa bagat in fata ca omuletu se crede pe tarlaua lui si la politie
Andrei a zis
Asta este rămâne pieton
adi a zis
iar voi ramaneti in plop cu tot cu oras. daca era pesedist tot asa spuneai?asta e?
Radu a zis
„Am dat examenul la care am avut programare. Nu am așteptat rezultatul, aveam urgențe la Primărie”, a precizat primarul, pentru Ziarul de Bacău.
A dat celebrul 13 din 15. Rezultatul este instant, nu trebuia asteptat. A refuzat sa gestioneze un esec. In loc sa zica, cinstit lautareste, „nu am avut timp sa ma pregatesc, am picat examenul” vine cu coteala asta oribila… „nu am asteptat rezultatul, aveam urgențe la Primărie”…
S-a dus pe pustii aia cu transparenta, cu sinceritatea in relatia cu cetateanul… din nou…
Era asa complicat sa fii om? Chiar trebuie sa fii „cel far’ de greseala”?
Nu stiu ce au astia de la putere la caput, da’ li se urca tare, tare….
In rest… ca a avut programare sau nu, ca a stat la rand sau nu sunt detalii. Sincer, pe de o parte nu vreau sa am un primar care sa se ocupe cu statul la rand in loc sa se ocupe de treaba lui de primar dar, pe de alta parte, nici ipocrizia asta mizerabila nu-mi convine: ceva timp in urma toti astia veniti din spuma marii tipau la Tariceanu ca nu a stat la coada. Acum merg pe burta…
Un cetatean a zis
Sunt curios cum a avut el programare online…si eu am avut examen in urma cu o luna si nu se poate face programare online! Puteti incerca si voi de pe telefon sa va programati pentru redobandire nu pentru sustinere examen si veti constata faptul ca nu se poate. Atunci, cum avea programare online?…