În ultimul turneu desfășurat în anul acesta, cel de la Galați, CSȘ Bacău și-a păstrat parcursul impecabil, câștigând cu 3:0 meciurile cu LPS Brăila, LPS Focșani și CSȘ Galați. Tot cu 3:0 câștigase trupa lui Dumitru Matanie și celelalte șase partide, din turneele de la Bacău și Focșani. De precizat și că marea majoritate a seturilor au fost câștigate de băcăuane cu un scor mai categoric de 25:15. Va mai urma, ca o formalitate – calificarea în faza următoare fiind deja asigurată -, turneul de la Brăila, ce va începe pe 25 ianuarie 2014. „Aceste rezultate au venit cu un an mai devreme decât m-am așteptat”, ne-a declarat prof. Matanie. „Majoritatea fetelor au 11 sau 10 ani și numai două vor depăși vârsta în 2014. Așadar, vom juca și sezonul viitor practic în aceeași formulă, iar asta este foarte important”, ne-a explicat el. Lotul CSȘ Bacău în această competiție este următorul: Maria Lazăr, Iulia Matanie, Ioana Cojocaru, Nicola Juncu, Mădălina Airoaie, Denisa Sava, Alexandra Adragăi, Bianca Dodan, Carina Năstase, Bianca Popa, Neidi Enache, Adelina Andrei, Bianca Ailincăi, Andreea Iancu. (P.K.)
Lasă un răspuns