Campioanele și-au luat revanșa
Învinsă cu 3:2 de Alba Blaj în turul campionatului, ba chiar pe teren propriu, Știința Bacău și-a luat revanșa cu vârf și îndesat, reușind un meci la fel de bun ca acela cu Dinamo. A fost, ca și la București, 3:0 pentru campioane, care au dictat cursul jocului și au gestionat fără probleme momentele importante, de la care meciul putea căpăta un alt curs. Ne pare bine să constatăm că plusul de valoare al Științei a fost factorul determinant al victoriei. Și vorbim de un plus al întregului lot băcăuan, comparativ cu echipa de bază a echipei din Blaj. S-a văzut că, atunci când au fost introduse de antrenorul Florin Grapă, Sabina Miclea și Mihaela Herlea s-au achitat foarte bine de sarcini. Încă o dată, Alexandra Sobo a fost imperială pe fileu, dar este greu de spus dacă a fost cea mai bună jucătoare a Științei, deoarece Rogojinaru, Sosa, Staelens, Bacșiș și Potokar au avut, la rându-le, numeroase momente de grație. În urma acestui rezultat, Alba Blaj a pierdut în clasament contactul direct cu Știința și doar o victorie de 3 puncte contra lui Dinamo ar putea-o aduce pe locul 2.
– Etapa XIII: Unic – Dinamo 0:3 (-11, -14, -18), CSM Buc. – Tomis 3:0 (13, 13, 21), Tg. Mureș – Craiova 3:0 (20, 17, 21), Lugoj – Penicilina 3:0 (16, 17, 15), Blaj – Știința 0:3 (-24, -13, -21), Târgoviște – Rapid 3:0 (4, 19, 13).
CLASAMENT
1. Știința Bacău 13 11 1 1 0 38: 6 36
2. Dinamo Romprest București 13 11 1 0 1 36: 5 35
3. CSV Alba Blaj 13 9 2 1 0 35:12 32
4. CSU Medicina Tg. Mureș 13 8 1 1 3 30:17 27
5. CSM Târgoviște 13 5 2 1 4 28:20 23
6. SCMU Craiova 13 5 0 2 6 21:26 17
7. Unic Piatra-Neamț 13 5 0 2 6 19:26 17
8. CSM Lugoj 13 5 1 1 6 23:24 18
9. CSM București 13 5 1 0 7 22:24 17
10. Penicilina Iași 13 3 0 0 10 10:32 9
11. Rapid București 13 1 0 0 12 5:37 3
12. CSV 2004 Tomis Constanța 13 0 0 0 13 1:39 0
– Etapa XIV (sâmbătă, 25 ianuarie): Dinamo – Târgoviște, Rapid – Blaj, Știința – Lugoj, Penicilina – Tg. Mureș, Craiova – CSM Buc., Tomis – Unic.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns