Înainte de a juca în cadrul turneului de la Belgrad, antrenorul campioanei României a anunțat că a perfectat transferul jucătoarei care-i mai lipsea din lot, o trăgătoare secundă. Aceasta este slovena Marina Cvetanovic (1,88 m, 27 ani), care a jucat la echipe importante ale Europei, inclusiv în campionatul italian, la Pavia și Bologna. În acest fel, se poate spune că Știința are dubluri pe absolut toate posturile. Reamintim, anul acesta campioana României are în lot un număr record de straniere, opt: Staelens (Olanda), Gaido, Sosa, Pereyra (Argentina), Petrovic, Vujovic (Serbia), Potokar, Cvetanovic (Slovenia). Acestora li se adaugă jucătoare românce care fac parte sau au făcut parte din echipa reprezentativă, precum Herlea, Rogojinaru, Iosef-Bacșis, Miclea-Grigoruță, Hosu, plus tinere speranțe precum Breban și Albu. (Peter KELMANN)
Lasă un răspuns