Revanșa va fi totală!
Al treilea duel în play-off în ultimii trei ani dintre cele două echipe a fost singurul care a început entuziasmant pentru Știința. E drept, mai fusese un chinuit 3:2 în urmă cu doi ani, după care Constanța a câștigat la rând trei partide din acea finală, dar și următoarele trei din finala 2012. De data aceasta, băcăuancele au dominat la majoritatea capitolelor – atac, blocaj, recuperare -, iar la serviciu și preluare cele două formații au fost cam la egalitate.
Începutul meciului a fost al lui Tomis, care la primul time-out tehnic avea 8:5. Ulterior, băcăuancele aveau să recupereze (9:9) și să țină aproape. Câteva inexactități pe final de set, dublate de o greșeală de arbitraj, au făcut ca Tomis să aibe 24:21, iar Știința să nu mai poată recupera.
Era totuși limpede că formația băcăuană dicta ritmul. Din setul al doilea începând, Știința a jucat excelent, având în Kim Staelens un dispecer foarte precis și inspirat, datorită căruia calitățile colegelor sale au fost valorificate. Atacuri violente de pe fileu sau din linia a doua, blocaje în serie, mingi puse peste apărarea constănțeană – toate i-au ieșit Științei mai bine ca niciodată. Olandeza a fost „cheia și lăcata” meciului. Pe tabela de scor, Bacăul s-a detașat fără probleme, permitându-și apoi multe riscuri, în primul rând forțarea serviciului, oferind implicit numeroase cadouri de puncte gazdelor – vreo 8-10 în fiecare set. Mai mult, atunci când avansul era de 8-9 puncte, antrenorul Florin Grapă a schimbat fără griji componența unui sextet – Staelens, Sosa, Sobo, Kamenova, Herlea, Rogojinaru, Gaido (libero) -, care mergea ceas. Iar avântul căpătat de echipa sa a făcut ca Iosef, Miclea, Bălțatu și Breban să joace și ele foarte bine.
Meciul al doilea al semifinalei s-a disputat aseară târziu. Era greu de prevăzut cine a învins. Constanța este totuși campioana en-titre, o formație care a jucat bine și în CL, cu jucătoare de mare valoare, care au și avantajul terenului propriu. Darko Zakoc va fi găsit o modalitate de a îmbunătăți randamentul lui Tomis, calea sa obișnuită de succes – aceea de a insista cu mingile pe o jucătoare nesigură la preluare (în cazul de față Rogojinaru) -, fiind una obturată de omologul său băcăuan. Dar Știința este acum mai bună decât Constanța și credem că va izbuti oricum să se califice în finală după meciurile de pe teren propriu, din 28 și 29 martie. Implicit, formația băcăuană va juca de la toamnă în Liga Campionilor.
* În prima manșă a celeiltate semifinale, Dinamo Romprest București – CSM București 3:2 (-30, 21, -21, 24, 13), cu outsidera având minge de meci în setul IV!
Peter KELMANN
Lasă un răspuns