Campioana vrea revanșa
După nicio lună de pauză, campionatul de volei se reia cu etapa a doua a returului, în care cap de afiș este derby-ul Alba Blaj – Știința. În tur, ardelencele au reușit surpriza, învingând-o pe campioană cu 3:2 (24, -19, -26, 22, 13). De-atunci însă, Știința și-a îmbunătățit permanent jocul și a recuperat terenul pierdut printr-o victorie pe terenul principalei rivale, 3:0 la Dinamo, trecând pe primul loc. Alba Blaj a mai suferit ulterior o înfrângere, în fața lui Dinamo. Cu siguranță, lucru confirmat de antrenorul Florin Grapă, băcăuancele doresc revanșa și sunt capabile s-o obțină. Atât doar, a fost pauză și e greu de știut la cel potențial au ajuns cele două echipe de podium în doar două săptămâni de pregătiri. Indiferent de scor, înainte mult mai este, așa că învingătoarea nu va lua o opțiune importantă în privința câștigării titlului. La Știința lotul este valid în întregime. Chiar dacă antrenorul Florin Grapă va efectua până vineri seara transferul pe care-l dorește pe postul de trăgător secund – și va da nume doar în cazul în care se va realiza -, respectiva jucătoare nu va evolua la Blaj.
– Etapa XIII (sâmbătă, 18 ianuarie): Unic – Dinamo, CSM Buc. – Tomis, Tg. Mureș – Craiova, Lugoj – Penicilina, Blaj – Știința, Târgoviște – Rapid.
CLASAMENT
1. Știința Bacău 12 10 1 1 0 35:6 33
2. Dinamo Romprest București 12 10 1 0 1 33:5 32
3. CSV Alba Blaj 12 9 2 1 0 35:9 32
4. CSU Medicina Tg. Mureș 12 7 1 1 3 27:17 24
5. CSM Târgoviște 12 5 2 1 4 25:20 20
6. SCMU Craiova 12 5 0 2 5 21:23 17
7. Unic Piatra-Neamț 12 5 0 2 5 19:23 17
8. CSM Lugoj 12 4 1 1 6 20:24 15
9. CSM București 12 4 1 0 7 19:24 14
10. Penicilina Iași 12 3 0 0 9 10:29 9
11. Rapid București 12 1 0 0 11 5:34 3
12. CSV 2004 Tomis Constanța 12 0 0 0 12 1:36 0
– Etapa XIV (sâmbătă, 25 ianuarie): Dinamo – Târgoviște, Rapid – Blaj, Știința – Lugoj, Penicilina – Tg. Mureș, Craiova – CSM Buc., Tomis – Unic.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns