Campioanele vor să încheie conturile cât mai repede
Știința se află la doar o victorie de o nouă finală de campionat și are trei meciuri pentru a o obține. După ce a punctat și a doua oară contra Medicinei, Florin Grapă a fost sigur că echipa sa e ca și calificată: „Sigur, am putea pierde un meci la Tg. Mureș, ținând cont că nu suntem obișnuiți cu sala aia mică. Hai să admitem că am putea pierde și a doua partidă. Chiar și-așa, am mai avea un meci acasă, unde și pereții sunt de partea noastră. Deci nu se pune problema că nu vom juca în finală, dar eu vreau să obținem calificarea de la Tg. Mureș, ba chiar din primul meci”.
În acest sezon, Știința și Medicina au disputat deja șase partide (două în campionatul regulat, două în sferturile de finală ale Cupei României, două în play-off), toate încheiate cu victoria campioanei. Asta a arătat o diferență de valoare între cele două formații și nu credem că peste noapte lucrurile se pot schimba.
Așadar, vom avea o a patra finală de campionat național cu Știința. Rămâne de văzut cu cine va juca. Deocamdată, favorită este Volei Alba Blaj, care a câștigat un meci la București, contra lui Dinamo, cu 3:0, iar cel pierdut a fost la limită, cu 3:2. Manșele 3 și 4 se dispută tot miercuri și joi, la Blaj.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns