Începutul anului a arătat o echipă a Științei în scădere față de turul campionatului. Concret, vicecampioana a pierdut cu 3:2 meciul de campionat cu CSM București, după ce formația din Capitală condusese cu 2:0 la seturi.
Istoria era să se repete în meciul de Cupa României de la Blaj, în care gazdele au avut tot 2:0 la seturi și au fost destul de aproape să câștige cu 3:0 sau 3:1 (a fost 23:23 și 23:22 pentru gazde în seturile al treilea și al patrulea). Știința terminase turul de campionat neînvinsă, în condițiile în care celelalte echipe pierduseră de cel puțin două ori. Așadar, erau semne că „balaurul” Diviziei A1 se clatină.
Dacă este să vedem partea plină a paharului, în ambele partide Știința a fost capabilă să remonteze de la 0:2, pe teren advers și în fața unui public ostil, iar asta îi demonstrează valoarea mai mult decât dacă ar fi câștigat cu 3:0. În meciul de la Blaj nu a jucat deloc Mihaela Herlea, al cărei loc în dispozitivul băcăuan a fost luat de argentinianca Sosa.
Poate că și această mutare a fost cauza scăderii în joc a Științei, știut fiind că orice schimbare de titular într-un sextet cauzează disfuncționalități cel puțin temporare. Mai trebuie avut în vedere că antrenorul Florin Grapă a introdus-o pe teren și pe noua ridicătoare din lotul său, olandeza Staelens, în ideea de o integra cât mai rapid în jocul formației. Ținând cont de refacerea din mers a dispozitivului de joc și de calificare în TF al Cupei României, Știința n-a jucat prea rău la Blaj; nu este la potențial maxim, însă și-a reluat rapid urcușul.
Dar, pentru punerea la punct a relațiilor de joc până la meciul cu Tomis Constanța (2 februarie), Știința mai are la dispoziție doar două săptămâni, timp în care va disputa două meciuri de campionat destul de ușoare, cel de la Craiova, pe 26 ianuarie, și cel de-acasă cu CSM Sibiu, pe 30 ianuarie.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns