Lanterna nu i-a orbit pe studenți
Băcăuanii n-au fost în dificultate decât în prima parte a setului secund, în care Bravol Brașov a avut avantaj la primul time-out tehnic (8:5), după care a mărit diferența în favoarea sa la un maxim de 7 puncte (12:5). Un timp de odihnă cerut de antrenorul Cornel Pădurau a readus jocul pe un făgaș normal, astfel că de la 8:14, pe serviciul lui Sărăcuțu, Știința a realizat o serie de 11 puncte (19:14), adjudecându-și apoi clar și acest set secund. În anteriorul, gazdele au avut 8:4 la primul timp tehnic de odihnă, au mărit ecartul la 11 puncte (18:7), diferență pe care au majorat-o abia la final (25:13). Lanterna roșie a Seriei Est a avut oarece speranțe și în setul al treilea, conducând cu 5:1, dar din nou antrenorul Bacăului și-a corectat echipa la un time-out. Știința a egalat apoi la 9 și nu s-a mai poticnit până la final, desprinzându-se mai lent la început și accelerat spre sfârșitul de meci. „Am făcut un joc destul de bun, dar au fost perioade când am greșit. Probabil că și valoarea mai scăzută a adversarilor ne-a făcut să nu ne concentrăm, uneori, suficient de bine. Încă nu mergem așa cum trebuie, dar sper că treptat să căpătăm potențialul de sută la sută și să avansăm în clasament. Urmează un meci la Ploiești, unde vrem să dăm o replică bună, iar apoi partidele cu Universitar București și Constanța – foarte importante -, pe care vrem să le câștigăm”, a declarat la final antrenorul Cornel Păduraru.
Știința a evoluat în următoarea formulă: Florea, Marciu, Sărăcuțu, R. Lazăr, A. Gal, Cernov, Ursachi (libero); au mai jucat Matei, Bitire, Șnel și Farcaș.
(Peter KELMANN)
Lasă un răspuns