Cum să cazi de pe val.
Primul set a fost echilibrat, dar jucătorii experimentați ai Sucevei (Ștefură, Gontariu și Huțuleac având stagii vechii în Div. A1, la echipe foarte bune) au gestionat mai bine finalul. Alta a fost situația în setul secund, gazdele punându-și în evidență prospețimea fizică dată de tinerețe. S-a luat time-out tehnic la 8:6, după care sucevenii au egalat la 8, Știința s-a desprins la constant, egalând la seturi fără probleme. În setul al treilea, băcăuanii au părut călare pe situație, având 8:3 la prima întrerupere, iar apoi 14:10; ceva s-a rupt atunci, deoarece la al doilea t.o.t. oaspeții au condus, cu 16:14, beneficiind de serviciile foarte bune ale lui Giurcă; totuși, până la finalul setului gazdele au mers din nou bine și se părea că vor marca fără probleme pentru 2:0, având 23:20. Dar Suceava a strâns rândurile, e egalat la 23, 24 și 25, înainte ca un duel pe fileu să fie câștigat de studenți pentru punctul 27. Având moralul ridicat și părând mai proaspeți decât adversarii, jucătorii lui Cornel Păduraru erau pe valul succesului. Însă din setul al patrulea, băcăuanilor nu le-a mai ieșit nimic, mai ales serviciul. Oaspeții au început în trombă (0:5, 1:8) și au dus-o tot așa, deși se părea la un moment dat că Știința are puterea să răstoarne scorul, recuperând de la 6:13 la 12:13. În tie-break, s-a mers cap la cap până la 4, după care Suceava s-a desprins punct cu punct, blocând atacurile lipsite de convingere ale gazdelor. „Ne-a lipsit în acest meci un pic de bătrânețe, de experiență. Din setul patru, nu le-am mai pus deloc probleme la preluare”, declara la sfârșit antrenorul băcăuan Cornel Păduraru. „Asta înseamnă să te crezi învingător înainte de vreme”. Merită precizat că până la urmă calculele hârtiei au fost respectate, Suceava fiind considerată înainte de meci favorită. La Știința, o echipă extrem de tânără, formată din elevi și studenți (excepție fiind R. Lazăr) se vede o creștere față de campionatul trecut.
* Echipele
– Știința: Florea, Gal, Cernov, Sărăcuțu, Marciu, R. Lazăr, Ursache (libero); au mai jucat Bitire, V. Lazăr, Farcaș, Șnel;
– CSM Suceava: Gontariu, Ștefură, Huțuleac, Giurcă, Petraru, Sasu.
(P.K.)
Lasă un răspuns