• în cămin este curat, însă sînt probleme serioase la contabilitate • Rodica Pădureanu amenință că-i va da afară pe directorii care fac treabă de mîntuială
Rodica Pădureanu, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Stat pentru Handicapați (ISTH) Bacău, a verificat miercuri activitatea Centrului de Îngrijire și Asistență din Comănești. „Obiectivul verificării a fost situația contabilă a centrului, modul în care se respectă curățenia și alimentația bătrînilor”, ne-a declarat inspectorul șef. În urma controlului, Rodica Pădureanu s-a declarat nemulțumită de ceea ce a descoperit în cămin. „La contabilitate existau probleme, pentru că personalul specializat nu se implică suficient. O altă problemă o constituie necunoașterea legislației în domeniu. Am făcut și un inventar la gestiunea centrului”, a adăugat inspectorul șef. Rodica Pădureanu s-a declarat mulțumită de felul în care este întreținută curățenia, „dar acest lucru nu înseamnă că nu este loc și de mai bine”.
Tratarea superficială a sarcinilor de serviciu de către personalul din conducerea centrului de bătrîni din Comănești a determinat-o pe Rodica Pădureanu să dea conducerii unității un termen de șapte zile pentru remedierea deficiențelor constatate. Amenzi nu s-au dat, pentru că șeful de la ISTH urmărește mai întîi de toate să pună lucrurile la punct. Rodica Pădureanu a explicat că, acolo unde nu se duc la îndeplinire măsurile dispuse în urma verificărilor, directorii vor fi sancționați și chiar dați afară. Precizăm că la Azilul din Comănești sînt asistați 210 bătrîni. (C.T.)
Lasă un răspuns