Comunitatea armeană din județul Bacău are un sfârșit de săptămână plin de evenimente. Sâmbătă și duminică, 6 și 7 iulie, la Târgu Ocna au loc mai multe manifestări religioase și culturale, debutul acestora fiind în prima zi, printr-o lansare de carte, urmată, a doua zi, de slujba de Hram a Bisericii Armene „Sf. Maria” din Tg. Ocna, unica biserică de rit din județ. Lansarea de carte – „Armenia – o geografie sacră” scrisă de istoricul Adrian Popovici – are loc vineri, de la ora 18.00, în Sala Mare a Primăriei Tg. Ocna, în prezența edilului Ștefan Șilochi și a editorului volumului, Marius Marian Solea, consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte. Duminică, de la ora 11.00, are loc Hramul Bisericii „Sf. Maria”, slujba fiind oficiată de Prea Sfinția Sa Episcopul Datev Hagopian, Întâistătătorul Bisericii Armene din România și de vicarul eparhial preot Bogdan Ezsras , orginiar din Tg. Ocna. La sărbătoare sunt așteptați credincioși din județul Bacău, dar și din zonele Focșani, Iași, Suceava, Gherla, București. (Mădălina ROTARU)
Lasă un răspuns