Peste 30 de persoane – victime ale zapezii si temperaturilor scazute – au ajuns, la finele saptaminii trecute, in atentia medicilor de la Unitatea de Primiri Urgente din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Bacau.
Din total, sapte cazuri au fost numai de degeraturi, toate necesitind spitalizare de lunga durata, in restul cazurilor fiind vorba despre sau cazuri sociale – oameni ai strazii – sau pacienti care si-au luxat/fracturat miinile si picioarele dupa ce au cazut pe gheata sau la derdelus . Unul dintre cazurile de pacienti cu degeraturi este foarte sever, acesta fiind in stricta monitorizare la sectia de Terapie Intensiva.
Este vorba despre un barbat de 59 de ani, din Bacau, Dumitru M. care, nu se stie inca in ce imprejurari, a suferit degeraturi de gradul II, la mini si picioare. Ceilalti pacienti cu degeraturi se afla internati la compartimetul de arsi ai sectiei de Chirurgie Plastica, SJU Bacau.
Medicii atrag atentia asupra faptului ca, din cauza degeraturilor, se poate ajunge pina la amputarea zonelor afectate. Evitarea deplasarilor cu expunere la temperaturi scazute, utilizarea de sosete, manusi, caciuli si fulare pentru acoperirea extremitatilor, evitarea consumului de alcool, prezentarea in caz de nevoie la medic sint citeva dintre masurile ce trebuie luate pentru a se evita neplacerile.
La finele saptaminii trecute, alte zece persoane din judet au devenit „colegi de salon” la Ortopedie dupa ce, in urma cazaturilor pe gheata, s-au ales cu fracturi destul de serioase la nivelul miinilor si picioarelor. (M. Rotaru)
Lasă un răspuns