Întotdeauna, istoricii şi arheologii au avut ca surse de inspiraţie locurile de veci pentru tratatele lor despre civilizaţiile apuse. Fie ele piramide, tumuli sau simple gropi, mormintele au povestit despre cei care şi-au aflat odihna veşnică în ele. Prin urmare, contemporanii noştri continuă o tradiţie veche de când lumea, adaptând-o la realitatea zilei de azi. O plimbare printre plăcile funerare din cimitirele noastre poate stârni nu doar lacrimi, ci şi zâmbete. În dorinţa rudelor defunctului de a-l prezenta pe acesta posterităţii aşa cum se cuvine, sunt folosite toate armele literare, mai ales poezia. Conform butadei „Românul s-a născut poet”, versurile cioplite pe pietrele funerare împodobesc locul de veci, oferindu-i originalitate. Unii merg la sigur, apelând la clasici, aidoma monumentului funerar al Veronicăi Micle de la Mănăstirea Văratec care poartă versurile lui Mihai Eminescu. Asemenea, în Cimitirul Central din Bacău, un monument funerar reproduce ultimele rânduri din „Moartea lui Fulger” a lui George Coşbuc:
„Din codru rupi o rămurea,
Ce-i pasă codrului de ea!
Ce-i pasă unei lumi întregi
De moartea mea!”
Cele mai multe morminte, însă, poartă creaţii originale. Deşi sunt scrise stângaci, cu greşeli gramaticale de genul „sufletul tău v-a dăinui”, ele poartă vizibil regretele celor rămaşi în urmă. „Există o limbă «de plastic» a inscripţiilor funerare – a concluzionat criticul şi istoricul de artă Iulian Bucur, şeful secţiei de Etnografie din cadrul Complexului Muzeal «Iulian Antonescu» – acestea fiind exagerate în mod voit, încercând să spună o poveste”. Cât despre corectitudinea gramaticală a mesajelor funerare, acesta a mai spus: „Deşi greşelile există, nimic nu-i greşit până la capăt pentru că gestul contează. Toate acestea fac parte din arta naivă şi sunt creaţii viabile şi originale”. Sculptorii acestor mesaje merg pe principiul „clientul nostru, stăpânul nostru”, astfel nu smintesc nicio liniuţă şi nicio virgulă din textul original, pentru că „aşa scrie, aşa cioplim”.
Pe crucea unui mormânt uitat de vreme printre noile monumente funerare ridicate în Cimitirul Central, un bun prieten a descoperit o inscripţie pe care a fotografiat-o încercând să-i mai adauge un strop de veşnicie. Ea sună aşa:
„Dacă veţi trece pe la mine,
Vă rog frumos, nu suspinaţi!
Cântaţi’mi tot ce ştiţi mai bine
Dar folk, vă rog, să nu cântaţi!
Că ies din groapă ca strigoi
Şi dau cu oase după voi.”
Este mesajul unui om terorizat, probabil, de muzica anilor ’60 – ’70, un mesaj ce-a fost trimis peste timp dincolo de viaţa celui care l-a compus. Spiritualitatea românului transcende moartea, drept dovadă că spiritul cimitirului de la Săpânţa este viu şi prezent şi în Bacău. Vorba lui Stan Ioan Pătraş, artzanul epitafurilor din Cimitirul Vesel: „Dacă nu râzi de moarte, ea vine mai devreme”.
Lasă un răspuns