AEROMODELISM: Trei aeromodeliști de la Sport Club Municipal Bacău, Petru Zaharioaia, Mircea Radu (categoria seniori) și Marian Fînaru (juniori), vor participa de pe 10 iulie la întrecerile Campionatului Național de Aeromodele, zbor liber, de la Sibiu. Marian Fînaru este chiar campionul național de anul trecut și ocupantului locului I la Cupa Mondială, competiții care au avut loc tot în municipiul de pe Cibin. Atît Radu cît și Zaharioaia vor concura cu motomodele de categoria F1C (n.r., planoare cu motor de capacitate 2,5 centimetri cubi) în vreme ce juniorul Fînaru va încerca să iasă în față cu un aeromodel cu motor de 1 centimetru cub. Ediția de anul acesta este cea inaugurală la juniori. Concurenții de la categoria „mică” au dreptul la 5 lansări iar seniorii la 7. Pentru acumularea unui punctaj cît mai bun zborurile trebuie să fie cît mai lungi, timpul de planare fiind de 4 minute. După fiecare lansare, urmată de zbor, modelul trebuie recuperat și lansat din nou. Pentru ca un zbor să fie validat motorul nu are voie să funcționeze mai mult de șase secunde, timp folosit pentru urcarea planorului. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns