Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a anunțat că panourile de plexiglas ar urma să dispară la reluarea cursurilor din al doilea semestru, care vor reveni la formatul clasic.
„O lume întreagă şi-a dat seama că, atâta vreme cât nu sunt instalate în săli care să aibă instalaţie de climatizare care să scoată aerul, panourile de plexiglas mai mult încurcă decât ajută”, a declarat oficialul, citat de G4media.
Asta înseamnă că panourile vor ajunge în depozite, deși au costat mulți bani. Vina aparține Ministerului Educației, care acum câteva luni a recomandat școlilor să achiziționeze panouri și să le monteze înainte de deschiderea școlilor. Însă, odată cu schimbarea conducerii ministerului, s-a schimbat și optica privind necesitatea panourilor. Astfel, multe școli din Bacău au aruncat cu banii pe fereastră.
Zeci de mii de lei cheltuiți de școli
„Noi am montat astfel de panouri la grădiniță, pentru a separa pătuțurile la ora de somn. În restul claselor, am eliminat mobilierul și tot ce nu era necesar și am reușit să obținem distanțarea necesară între elevi”, a declarat prof. Mariana Umbrărescu, directorul Școlii „Nicolae Iorga” Bacău.
Și la Școala „George Bacovia” s-au montat panouri de plexi, dar nu în toate clasele. „Noi am primit o finanțare la început de an de la Primăria Bacău (60.400 de lei – n.r.) și am folosit banii în așa fel încât să achiziționăm materiale cu curățenie, dezinfectanți, dar și panouri de plexiglas acolo unde a fost nevoie. S-au montat la o parte dintre clasele din ciclul primar și la clasele a VIII-a, dar nu în toate sălile, doar acolo nu se putea menține distanța. În cazul nostru, panourile au fost montate în lateral, deci ele nu împiedicau activitatea”, explică directorul instituției, prof. Nicoleta Vițalaru.
Și la Colegiul „Vasile Alecsandri”, panourile de plexiglas au costat nu mai puțin de 33.000 de lei.
Consiliul Județean al elevilor solicită rambursarea banilor către părinți
Ordinul comun al Ministerului Educației și Sănătății, aflat și în prezent în vigoare, stipulează „dispunerea mobilierului astfel încât să fie obţinută distanţarea de minimum 1 metru între elevi sau montarea de separatoare transparente în situaţia în care distanţarea nu este posibilă”.
Dacă unele unități de învățământ au achiziționat panourile din fondurile școlii, la altele, asociațiile de părinți au fost cele care au susținut investiția.
„Ni s-ar părea corect ca părinții să primească acești bani înapoi. Oricum, noi considerăm că mai importantă ar fi fost menținerea distanței și purtarea măștii, mai degrabă decât achiziționarea acestori panouri care, odată zgâriate sau murdare, obturau vizibilitatea”, este de părere Antonia Dovleag, președinta Consiliului Județean al Elevilor Bacău.
Decizia privind normele de siguranță care se vor aplica din 8 februarie nu a fost încă publicată.
Marius a zis
Bataie de joc la adresa romanului platitor de taxe si impozite!La fel si cu spitalul modular de la Letea!Daca acest guvern era de alta coloratura politica,era un adevarat scandal,mai ales din partea Presedintelui Iohannis!
Tudor Ardelean a zis
Probabil ca in februarie se vor relua cursurile in format fizic. Zeci de mii de tablete date sub forma de imprumut de catre statul roman acum cateva saptamani urmeaza sa fie returnate scolilor. Din cate auzim si noi de la cadre didactice, multe tablete sunt deja sparte, crapate, nu le mai merge softul din cine stie ce motive. Cum tabletele astea au fost date celor mai napastuiti elevi, e clar ca familiile lor nu au mijloace financiare sa plateasca daunele.
Oricum, ele vor fi depozitate si presupunand ca in urma campaniei de vaccinare se va termina in mare parte cu aceasta nenorocire, vor ramane in depozite. Daca tabletele erau date inca din vara anului trecut, macar stiam ca elevii le-au folosit aproape un semestru. Asa, pentru cateva saptamani de scoala online, statul a platit milioane multe, cu rezultate putine. Intrebarea care se pune este de ce au venit aceste tablete atat de tarziu, mai precis la spartul targului. Sa fie vorba despre incompetenta doamnei Pepsi Glass ? O varianta teoretica este ca cineva a dat ordin sa se astepte pana ce un anumit producator sau distribuitor reuseste sa le aduca dintr-o anumita tara. DNA, evident, doarme…
DORINA a zis
Daca ajung la sate ,unde stau cu capra in casa ,cred si eu ca tabletele ajung in stare deplorabila.Acum 20 de ani am fost profesor intr-un sat indepartat de BACAU.Un coleg de-al meu s-a dus sa ceara un act de la un elev .Cand a ajuns acolo la parter locuia capra ,iar ceilati dormeau in pod in sir indian.Actul pe care trebuia sa i-l dea colegului meu era aproape de hornul casei ,unde tinea cutia cu acte.
Bacauan a zis
Inca o dovada ca cei de la Bucuresti habar n-au ca restul tarii,mai putin in Ardeal, se traieste ca in Evul Mediu. Cand ii aud cu idei de „tehnologizare”,imi vine sa rad. Noi traim pe cea lume si ei vorbesc de aspecte care nu se potrivesc cu tara noastra(cu nivelul ei de dezvoltare). Realitatea crunta din tara noastra nu o vad cei care circula prin alte tari pe banii romanilor.
Le dam tablete copiilor,dar manualele de matematica vin abia prin decembrie. Si ce vor invata bietii copii din septembrie pana in decembrie?Ah,da! Le vor preda „puturosii” aceia de profesori,cum spunea Gigel pe aici.
Radu a zis
Multi alti bani au fost cheltuiti pe salariile unora din invatamant care de 1 an sunt in concediu, mimeaza scoala online.
Lumi a zis
Ai dovezi???Anunță școala/scolile, ISJ, MEC, presa, dar cu dovezi concrete!Nu ai dreptul să jignești o întreagă categorie profesională pentru cîteva „uscături”!
Cetatean a zis
Directoarele care stau degeaba prin birouri,de ex.
Mihaela Cretu a zis
Bataia de joc la adresa copiilor nostri si a banului public este fara de margini. De 30 de ani acceptam supusi aceasta bataie continua de joc a hotilor care carmuiesc tara. In alte tari civilizate se protesteaza serios in astfel de cazuri iar cei care au gresit isi dau demisia, la noi……pauza. Acceptati in continuare sfidarea si batjocura dragi concetateni
DORINA a zis
Nu trebuie renuntat la panouri plexiglas,pentru ca pandemia nu a trecut.Apar tulpini.
Bacauan a zis
Astia se comporta de parca gata,a trecut pandemia si putem sa revenim la normal. Cred ca unii nu s-au trezit la realitate inca.
Dana Grigoriu a zis
Ca a trecut sau nu pandemia este o alta poveste, insa sa crezi ca un mic panou de plastic sau alt material poate opri sau limita raspandirea unui virus arata nivelul extrem de scazut de inteligenta si ipocrizia celor care dispuns astfel de masuri
Mihai S. a zis
Hai sa ne inchidem in case inca vreo cinci ani, da’ sa luam salariile intregi, si tichete de vacanta ( pe plaja inghesuiti covidul nu se ia), 100 de euro/an pentru „carti”, 200 euro pentru laptopuri si calculatoare, sporuri de conditii vatamatoare … etc, etc.
Vorba celebrului Caragiale:
„Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”