– politistii bacauani i-au provocat pe ziaristi la o tragere cu pistolul in poligonul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau – evenimentul a reunit reprezentanti ai presei locale si centrale care si-au exersat la tinta talentele de tragatori
Cupa presei la tir „1 Decembrie”, organizata anul acesta de Inspectoratul de Politie Judetean Bacau, a reunit in poligonul institutiei doar noua ziaristi. Desi participarea a fost sub asteptarile organizatorilor, lupta a fost una strinsa, mai ales la baieti, unde cistigatorul a fost desemnat in urma unui baraj.
Dupa o tragere „de reglaj”, concursul a debutat in jurul orei 10.30, cind la start s-au aliniat fetele. La aceasta categorie au fost doar patru ziariste, asa ca lucrurile s-au transat repede. Locul I a fost adjudecat de Andreea Pruteanu (35 pct.) – 1 TV Bacau, urmata de Sinziana Filimon (24 pct.) – Desteptarea si Ramona Ionescu (19 pct.) – Ziarul de Bacau.
Desi la tragerile de reglaj a fost singura femeie care a nimerit tinta in mijloc, Carmen Stan (Mediafax) a luat la sfirsit mentiune, reusind un total de doar 14 puncte.
In competitia baietilor, Marius Fundulea (Antena1) a realizat in total 48 de puncte, urcind astfel pe prima treapta a podiumului. El a fost secondat de Razvan Bibire (Ziarul de Bacau), care a bagat in tinta toate cartusele reusind un total de 34 puncte, urmat de Daniel Benchea (1TV Bacau) care a contabilizat in urma barajului cu Marius Fundulea, doar 27 de puncte.
Marius Curucli (TV Bacau) si Claudiu Goian (1TV Bacau), se vor multumi anul acesta doar cu mentiuni, reusind un punctaj de 20, respectiv 6 pct. Festivitatea de premiere are loc astazi la sediul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau.
Lasă un răspuns