Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti, sub patronajul Academiei de Ştiinţe Medicale din România, a Universităţii de Medicină şi Farrnacie „Gr. T. Popa” Iaşi, a Uniunii Medicale Balcanice şi a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, organizează la început de toamnă, în perioada 9 – 11 septembrie, cea de-a XVI-a Ediţie a conferinţei cu participare intenaţională „Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti”.
Intitulată sugestiv „Pacientul – punctul de intâlnire al performanţei şi experienţei medicale”, manifestarea se adresează profesioniştilor din sistemul medical românesc, factorilor de decizie din Ministerul Sănătăţii, Acaderniel de Ştiinţe Medicale, Colegiului Medicilor din România, reprezentanţilor C.A.S., D.S.P., autorităţilor locale, managerilor de spitale, medicilor din toate specialităţile, asistenţilor medicali şi kinetoterapeuţilor. Va fi un eveniment ştiinţific, organizat pe sesiuni aplicativ-practice şi teoretice, reunind practicieni de mare valoare din specialităţile medico-chirurgicale atât din ţară, cât şi din străinătate.
Amintim aici doar câţiva din invitaţii care au confirmat prezenţa: Prof. Univ. Dr. Loghin Cătălin – University of Texas Health Science Center at Houston, American Board of Internal Medicine, Prof Univ. Dr. Loghin Monica – Department of Neuro – Oncology, The University, of Texas MD Anderson Cancer Center, Houston, Rector U.M.F. „Gr. T. Popa” Iaşi – Prof. Univ. Dr. Scripcariu Viorel, Rector U.M.F. „Carol Davila” Bucureşti – Prof. Univ. Dr. Jinga Viorel, Rector U.S.M.F. „Nicolae Testemiţanu” Chişinău – Prof. Univ. Dr. Ceban Emil, Acad. Prof. Univ. Dr. Ciurea Vladimir Alexandru – „Academia de Ştiinţe Medicale”, Prof Univ. Dr. Arsenescu-Georgescu Cătălina – U.M.F. „Gr. T. Popa” Iaşi, Prof. Univ. Dr. Iordache Nicolae – Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” Bucureşti, Conf. Univ. Dr. Habil. Diaconu Camelia – U.M.F. „Carol Davila” Bucureşti, Prof. Univ. Dr. Debiţa Mihaela – Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi.
În cadrul conferinţei „Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti” se vor realiza intervenţii chirurgicale transmise live şi un workshop de gastroenterologie digestivă terapeutică, unde se vor efectua: două ecoendoscopii cu punctie cu ac fin (F.N.A.) şi două cazuri de colangiopancreatografie retrogradă endoscopică (E R.C.P.) efectuate de As. Univ. Dr Stan-Ilie Cristina Mădălina şi As. Univ. Dr Şandru Vasile – Spitalul Clinic de Urgenţă „Floreasca” Bucureşti, alături de As. Univ. Dr Bălan Gheorghe – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi.
De asemenea, dr. Damian Victoria, medic primar oftalmolog in colaborare cu Asociaţia Moineşti „Salvând o viaţă, salvezi o lume” va reda şansa la o viaţă normală la doi pacienţi din mediu defavorizat, asigurând suportul in vederea intervenţiei chirurgicale de cataractă cu implantare de cristalin, care altfel nu ar putea beneficia de acest serviciu medical.
Va mai fi organizată o masă rotundă intitulată „Strategia Naţională în Sănătate” – Asociaţia „Alianţa Spitalelor din România”, concretizată intr-un grup de lucru cu participarea managerilor de spitale şi a reprezentanţilor Parlamentului, Ministerului Sănătăţii. Totodată, în cadrul acestei întâlniri va avea loc şi reuniunea primarilor, membri ai „Asociaţiei Naţionale a Staţiunilor Balneare şi Balneoclimaterice din România”, prin care se doreşte crearea unei filiere turistice balneare şi balneoclimatice la nivelul ţării.
Evenimentul va fi creditat de către Colegiul Medicilor din România, Ordinul Asistenţilor Medicali, creditele fiind acordate pentru participanţi.
MM a zis
Tare prost mai ești… Crezi ca toți sunt ca tine? Ai auzit de Facultatea de Medicina din Iași??? Ei, dacă ai auzit.. atunci sa știi că acolo a fost Dl. Dr Cotarlet profesor universitar!!! Prostovane… Să ajungi sa ai nevoie de dânsul și sa vezi atunci ce bine e…
Sonvicu a zis
Multă sănătate menegerilui și viață lungă.Felicitări.