În Europa, ziua de 25 mai a fost stabilită de forul continental de specialitate (UEFA) drept Ziua Fotbalului de Bază. Cu alte cuvinte, sunt omagiați copiii ce joacă pe maidane, amatorii și, în general, toți cei care nu sunt fotbaliști legitimați la nivel de performanță și care constituie marea masă a practicanților și spectatorilor jocului-rege.
Asociația Județeană de Fotbal Bacău va celebra evenimentul pe Stadionul „Constantin Anghelache” (fost Letea), începând cu ora 17.00, cu două partide de fotbal feminin. Jucătoarele sunt eleve la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, iar unele dintre ele s-au calificat și au participat la turneul final a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, dându-ne speranța că la 18 ani după desființarea echipei DSA Moldova Sport, Bacăul va avea din nou o echipă de fotbal feminin în campionat. „Vom oferi și premii tuturor, pentru că participarea va fi importantă, nu scorurile”, a declarat Cristian Sava, președintele AJF Bacău. (P.K.)
Lasă un răspuns