■ amenzile și reținerile din prime și contracte au curs gîrlă
Cea mai neagră zi a fotbaliștilor băcăuani s-a consumat ieri. A fost ziua în care aceștia au venit la club, vizînd casieria. Surîzători, chiar veseli pe alocuri, Ciocoiu, Petcu, Apostol și colegii lor l-au așteptat mai bine de jumătate de oră pe președintele băcăuan Gheorghe Chivorchian și, odată cu apariția acestuia, au urcat cu scopul precis de a-și încasa banii din contracte și prime.
După cîteva zeci de minute, semnalul că e „groasă” a fost dat de Ignătescu și Apostol. Nu au scos un cuvînt imediat după ce au ieșit în curtea stadionului, însă fețele lor erau albe ca varul. Întrebat de Olandezu’, șeful galeriei, ce-i cu el, Ignătescu a răbufnit: „ce-i cu mine? Sînt supărat, normal. Cine nu ar fi dacă nu ar lua nici un ban?” L-a urmat Marius Croitoru, care a erupt ca un vucan spre secundul Sorin Condurache. „Nea Sorine, de ce la meciul cu Oțelul, din tur, sînt trecut numai cu 65 la sută? Am jucat din primul minut!” Rămas stană de piatră pentru cîteva momente, Condurache și-a revenit și a încercat să-i explice fotbalistului că nu este vina lui. Croitoru a susținut sus și tare că pe act se află semnătura secundului. A intervenit Gireadă, care i-a explicat lui Marius Croitoru că aceste decizii au fost luate de altcineva și nicidecum de Condurache. Croitoru a plecat ca din pușcă spre biroul lui Chivorchian. Avea însă să mai aștepte mult și bine, pentru că intrarea la șef se făcea pe bază de înscriere. Nemulțumirile au curs valuri, valuri.
■ Fluturaș de trei dolari
Unul dintre marii supărați a spus, mai mult pentru sine: „ce bani să iau eu? Ce, eu sînt printre „grei”?” Ceea ce ar însemna că unii dintre jucători și-ar fi primit banii fără rețineri. Numai că în fața casieriei, cît și pe holul lung de 15 metri din fața acesteia nici unul dintre fotbaliști nu era mulțumit. Portarul Ciubotaru a luat-o „razna” și a început să facă haz de necaz. Cu mișcări largi ale mîinilor și ușoare genuflexiuni, Eduard Ciubotaru trăia din plin clipele de încălzire dinaintea meciurilor. La bani nici măcar nu se mai gîndea. A semnat la casierie, a spus vecanță plăcută și a șters-o. Iftodi părea ceva mai calm, însă țigările se sudau la gura lui. „Piticul” a făcut șanț între casierie și biroul lui Chivorchian și a plecat spre casă la fel de calm precum a fost pe tot parcursul campionatului.
În timp ce secretara lui Chivorchian se ocupa cu înscrierile la audiență, Marius Croitoru a renunțat definitiv la a-și cere drepturile și, cu „fluturașul” de salariu în mînă, i-a întrebat pe toți cei care sprijineau peretele dacă nu vor să-i împrumute cu bani, pentru că tocmai i-a încasat. A rupt o treime din fluturaș și a spus: „Ăsta e un dolar, cu restul rămîn eu să-mi fac concediul”. Se pare că mijlocașul băcăuan ar fi fost amendat cu șase sute de dolari. Mircea Ilie a fost cel mai fericit fotbalist, dacă nu cumva s-a lăudat doar: „Am luat 1001 dolari și am primit amendă de o mie. Am rămas cu unul!”
După audiențe repetate, Ciocoiu fiind cel care a bătut recordul de durată, fotbaliștii nu au avut cum să anuleze verdictele inițiale. Președintele Gheorghe Chivorchian a fost de neînduioșat la „suferințele” jucătorilor: „pentru ce să se plîngă? Au luat pentru cît au jucat.” Chivorchian a mai spus că singura amendă pe care clubul le-a dat-o a fost de o mie de dolari, datorită faptului că au refuzat să intre în cantonament în duminica dinaintea meciului cu Universitatea Craiova. Cît privește prima redusă a lui Marius Croitoru din meciul cu Oțelul, Chivorchian a spus că „antrenorii sînt cei care stabilesc procentajul din primă”. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns