Pe 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau sarbatoreste „Ziua Pompierilor” si implinirea a 164 de ani de la Batalia din Dealul Spirii, eveniment memorabil in istoria pompierilor romani. Pentru a marca acest eveniment, reprezentantii ISU Bacau organizeaza un simpozion la sala de conferinte a SC Agricola SA Bacau, unde va fi prezentat un scurt istoric al pompierilor bacauani.
„In acelasi cadru, va fi prezentata evaluarea activitatilor desfasurate de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bacau in cursul anului 2012 pina in prezent si vor fi transmise mesajele de felicitare adresate cu ocazia Zilei Pompierilor din Romania.
In cadrul aceleiasi activitati se va da citire a ordinului de inaintare in grad, inainte de termen, a sase cadre militare. Este vorba despre un ofiter si cinci subofiteri care s-au evidentiat in indeplinirea deosebita a atributiilor”, a spus lt. Andrei Grecu, ofiter de relatii publice in cadrul ISU Bacau. (R.I.)
Lasă un răspuns