~3 min lectură 0 comentarii

“Basarabia este pamint romanesc”

Redacția Ziarul de Bacău

Cu ocazia Adunarii generale a Asociatiei Pro-Basarabia si Bucovina din Onesti, care s-a desfasurat recent, in aula Bibliotecii “Radu Rosetti”, membrii organizatiei si invitatii prezenti in sala si-au exprimat din nou idealurile unioniste si si-au afirmat hotarirea de a intari si mai mult legaturile dintre municipiul de pe Trotus si moldovenii de dincolo de Prut. Presedintele asociatiei, Constantin Rusanovschi, a subliniat, in cadrul unei dari de seama, ca, in acest sens, o contributie importanta au avut-o vizitele efectuate in Basarabia, la care au participat mai multi onesteni, printre care se numara si Ion Negoita, consilier local si fost viceprimar la Onesti. “Am fost de 3 – 4 ori la Chisinau si am constatat acolo o dorinta mai mare de unificare, decit la noi in tara – a povestit Negoita. Vizitele la Chisinau m-au marcat foarte mult”. Ion Negoita a apreciat pozitiv si activitatea Asociatiei Pro-Basarabia si Bucovina, care, “in conditii grele”, a avut o seama de realizari, mai ales in ultimii ani. Despre legaturile spirituale dintre onesteni si basarabeni a vorbit si profesorul Constantin Theodor Ciobanu, poet si organizator al “Zilelor Culturii Calinesciene”. “Exista un suflet romanesc care ne uneste cu cei de dincolo de Prut, dar si intre noi – a spus C. Th. Ciobanu. Existam si avem acelasi singe spiritual, iar personalitatile din Basarabia au fost bine primite aici”. Cunoscutul scriitor onestean a mai evidentiat si importanta faptului ca basarabenii si-au pastrat graiul romanesc. “Viata unui popor se demonstreaza prin limba; cind dispare limba, dispare si poporul”, a mai sustinut poetul onestean.

“E o singura tara, dar sint doua state”

C. Th. Ciobanu a mai amintit ca in Onesti sint multi oameni de suflet care sprijina asociatia, iar avocatul Nicolae Enache, vicepresedinte al organizatiei, a mentionat ca printre sustinatori se numara Maria Dohotaru si Elena Magdalina, precum si alti onesteni. Elena Magdalina, patron al Pensiunii “Alexandra”, a fost prezenta la manifestare si a precizat ca va acorda sprijin si in continuare. “Usa mea va fi deschisa ori de cite ori va fi nevoie”, a spus Elena Magdalina. Iar despre necesitatea apropierii si mai mari de Basarabia a vorbit si profesorul Victor Ciochina, liderul Sindicatului Liber din Invatamint Onesti si presedinte al Asociatiei Istoricilor din Onesti. “Basarabia este pamint romanesc – a afirmat Ciochina. E o singura tara, dar sint doua state”. Profesorul Ciochina a mai propus invitarea ansamblului “Opincuta” la Onesti, precum si initierea demersurilor pentru ca in programele de televiziune din Romania sa fie incluse si posturi din Basarabia. “Mi se pare un lucru foarte important; s-ar schimba si mentalitatile romanilor de dincoace de Prut – a mai spus Victor Ciochina. Trebuie sa facem un efort pentru a aduce Basarabia in viata noastra de zi cu zi. Si sa infratim cit mai multe institutii cu cele din Basarabia, unde exista si un sat numit Onesti”. In cadrul manifestarii de la Onesti, au mai luat cuvintul si alti membri ai asociatiei, printre care consilierul local Stefan Martin, profesorul Francis Enasel, comandorul in rezerva Ioan Ursac si multi altii. (George MARTIN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.