“Blonda, chiorul si piticul”, sau un mic exercitiu de marketing

O piesa de teatru obscura si aud, destul de proasta, jucata fara prea multe ecouri de ceva vreme, a ajuns celebra pentru ca un politruc a interzis-o. Vi se pare ciudat? Mie nu, traim in România, tara tuturor posibilitatilor, unde din motive ce tin de pile, cunostinte si relatii, factorii de decizie aplica, preventiv, cenzura.

Asadar, piesa “Blonda, chiorul si piticul” a fost interzisa de o sefa de la Sala Dalles din Bucuresti, care se temea sa nu deranjeze conducerea superioara de partid si de stat. In fine, o faza care se purta inainte de 1989, cind cite un sefulet de casa de cultura sau camin cultural interziceau spectacolele care li se pareau ca ar fi in contradictie cu politica oficiala.

Pina una-alta, o piesa de teatru, cit o fi ea de proasta sau buna, este o opera de arta, o expresie a libertatii de exprimare. Iar libertatea de exprimare este un drept garantat de Constitutie. Desigur, titlul e pus strategic, sa duca lumea cu gindul la niste personaje politice.

Insa, titlul este si o capcana in care a cazut necugetat directoarea Salii Dalles, care a decis sa interzica piesa de frica sanctiunilor pe linie de partid. Daca o lasa sa se joace, nu auzea nimeni de piesa si de autor; asa, printr-un act timpit de cenzura a transformat o piesa obscura intr-una cunoscuta iar pe autor l-a facut o victima a sistemului.