Miercuri, 24 noiembrie, a avut loc la restaurantul Del Sole o întâlnire între cititorii lui Umberto Eco care şi-au împărtăşit impresiile cu privire la unul dintre romanele scrise de acesta, “Numele trandafirului”.
Această activitate, care are ca temă “Învăţarea integrată – între utopie şi realitate”, s-a desfăşurat cu sprijinul Colegiului Naţional “Gheorghe Vrănceanu” sub numele de “Cafeneaua literară”.
Momentul de debut a fost constituit dintr-o scrisoare adresată lui Umberto Eco, interpretat de Dennis Usache, elev în clasa a X-a, în care i s-au adresat laude şi critici privitoare la acest roman. Autorul a raspuns si la câteva întrebări în cadrul unui scurt interviu şi a reuşit să redea spiritul unui scriitor consacrat.
A urmat apoi o scenetă inspirată dintr-un capitol al cărţii şi o prezentare de modă în acelasi spirit, cu ţinute asemănătoare celor din secolul al XIV-lea, când a avut loc acţiunea romanului. Invitaţii au putut vedea, tot în cadrul unei scenete, cum se realiza convocarea unui sobor în acea vreme.
La această activitate au participat profesori de la diferite licee din Bacău dar şi elevi, care au declarat-o ca fiind una reuşită. “Este ceva deosebit şi rar în zilele noastre deoarece tinerii nu mai acordă atenţie şi timp acestor tipuri de activităţi”, afirmă Mălina Ionescu, autoarea scrisorii adresate lui Umberto Eco.
Organizatorii acestei întâlniri pot spune că şi-au atins scopul deoarece au reuşit să demonstreze că acest tip de învăţare este cu adevărat unul eficient. S-au mobilizat elevi din clasele de liceu care au contribuit cu imaginaţie şi multă muncă la această activitate, făcându-i să descopere ce înseamnă cu adevărat înţelegerea unui roman.
Amalia Frigură
Totusi cine este initiatorul si coordonatorul? Cei care intr-adevar muncesc…. trebuie sa stea doar in umbra?