Citeva sute de martisoare confectionate de copiii de la Centrul de Zi “Sf. Ioan Botezatorul” de la Scoala nr. 8 sint expuse spre vinzare la doua dintre cele mai mari hipermarketuri din Bacau. “In perioada 26 februarie – 8 martie, la magazinele “Baumax” si “Selgros” au fost amenajate spatii speciale, de unde cei interesati pot cumpara martisoare a caror valoare vine in beneficiul Fundatiei “Episcop Melchisedec” a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Aceasta actiune îsi propune sa ajute cei 21 de copii cu situatie materiala precara din Centrul de zi „Sf. Ioan Botezatorul” de la Scoala nr. 8 Bacau. Este o continuare a unei mai vechi colaborari a Fundatiei Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului cu magazinele Selgros si BauMax Bacau, a căror conducere s-a implicat si în sustinerea unor proiecte sociale derulate anterior. Pentru cei care doresc să sprijine şi alte proiecte ale Fundatiei „Episcop Melchisedec” – Filiala Bacau, cum ar fi Centrul de recuperare neuro-motorie „Sf. Vasile cel Mare”, cantina sociala „Masa bucuriei”, ajutorarea persoanelor nevoiase aflate în situatie de criza, ajutorarea persoanelor virstnice, o pot face la sediul nostru din str. 9 Mai, nr. 48, Bacau”, a declarat preot Eugen Ciuche, unul dintre cei responsabili cu acest proiect. (preot Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns