~2 min lectură 3 comentarii

„Casa părintească nu se vinde”, concert de suflet, la Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Fanii Irinei Loghin şi ai lui Fuego sînt cei dintotdeauna, dar, cu fiecare spectacol, numărul lor creşte iar succesul acestor interpreţi exponenţiali în salba interpreţilor de cîntec autentic, începe să devină insurmontabil, raportat la numărul spectatorilor veniţi la fiecare concert pe care ei îl susţin, împreună sau separat.

Pe 17 august 2011, în sala de spectacole a Casei de Cultură „Vasile Alecsandri” din Bacău nu a rămas nici un scaun gol la concertul de vară al cuplului muzical „mama şi fiul”, Fuego şi Irina, „Casa părintească nu se vinde”. Spectacolul de la Bacău, care face parte dintr-un amplu turneu naţional, dovedeşte şi garantează în continuitate că arta folclorică românească, avînd tradiţie şi istorie, se poate însoţi la treapta superioară a actului artistic şi cultural, cu alte genuri muzicale pe care cei doi artişti le cuprind în repertoriul lor. Acest tip de repertoriu, în primul rând pentru calităţile vocale şi manifestarea scenică de o inconfundabilă artă a spectacolului, este pentru publicul bacăuan, deplin afectiv şi constant audiat.

La sfârşitul spectacolului, Irina Loghin şi Fuego au invitat-o la cabină pe interpreta de folclor românesc din Basarabia, Zinaida Bolboceanu, care s-a aflat la concert, în public. Cei trei artişti au avut o întâlnire de suflet, drept mărturie a faptului că Zinaida Bolboceanu, o voce care are calităţi recunoscute şi apreciate în rîndurile marilor artişti români, primeşte atenţie din partea celor ce cunosc profund muzica, şi atunci cînd se află printre spectatori, cu atît mai mult, cu cît, pentru ea, scena de spectacol a Bacăului este foarte puţin generoasă! (Aurel V. ZGHERAN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. D
    Daniela Jp
    19 august 2011, 09:21
    0

    Articolul este foarte interesant intai pentru ca oglindeste trei mari interpreti de cantec romanesc, valorosi si autentici, apoi pentru ca are doua mesaje relevante în relatie cu viata culturala din Romania. Unul aduce mirarea ca sunteti un ziar care cuprinde în pagini, materiale culturale interesante, ca acesta semnat de catre domnul Aurel V. Zgheran altul vorbeste cu mare claritate despre faptul ca la Bacau distributia artistilor în spectacole este conditionata de cu totul alte criterii decat valoarea si popularitatea.Promit sa fiu un cititor fidel al ziarului dvs,chiar si de la mare departare.Va transmit toate cele bune din indepartata Japonie!

  2. S
    Silvia Iasi
    28 august 2011, 06:31
    0

    Sunt o mare fana a domnului Paul Surugiu-Fuego si pe aceasta cale vreau sa-l felicit pentru tot ceea ce face.Sunt nelipsita in sala de spectacol si vreau sa va marturisesc ca mereu traiesc clipe magice,clipe pline de amintiri pe care nu le pot uita si care imi vor ramane vesnic in suflet.Fuego,asa cum am mai spus de multe ori este si va ramane mereu FLACARA NESTINSA A ROMANILOR!!! Paul sa ramai mereu tanar si plin de talent asa cum te stim noi,toti fani tai.Te iubim!!!! Cu stima Silvia.

  3. M
    Mercas Carina
    12 septembrie 2011, 20:17
    0

    Bucurie ne-a adus in suflete revederea lui Paul acum,spre sfarsitul verii.
    La fel cum ne bucura inimile si aceste materiale scrise de Aurel V. Zgheran. Avem nevoie de astfel de articole de suflet.
    Sunt fericita ca noua ni s-a oferit sansa de a-l reintalni pe Paul mult mai curand decat ne asteptam.
    Dar in acelasi timp,sunt putin trista pentru voi,cei care nu ati avut ocazia de a fi partasi la acest spectacol.
    La Bacau,ca si in celelalte localitati, atmosfera a fost una minunata,cu multa veselie si buna-dispozitie,cu muzica de petrecere,numai buna pentru sfarsitul verii si al vacantelor.
    Ma surprinde mereu doamna Irina,cu felul sau de-a fi, atat de dinamic;este atat de plina de viata de-ti da impresia ca niciodata nu oboseste si nu ar avea nevoie de vreo pauza.
    Pe de alta parte,si Paul a fost intr-o forma extraordinara,desi se simte ca uneori,oboseala pare a-l cuprinde.Dar nu se da batut si,pentru publicul sau fidel,mereu gaseste resurse pentru a merge mai departe.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.