Echipajele „Jack Daniel’s Rally Team” sunt pregătite să ducă pe podium mesajul de responsabilitate socială „Condu responsabil: nu bea la volan!”, la Raliul Moldovei.
Cea de-a treia etapă a Campionatului Naţional de Raliuri 2012, va fi găzduită în perioada 25-26 mai de oraşul Bacău. Noutatea ediţiei din acest an a Raliului Moldovei este reprezentată de proba specială Nevila, de 26,5 km, care va fi parcursă de două ori. Aşadar, lungimea totală a probelor speciale este de 116,1 km.
„Jack Daniel’s Rally Team” se înscrie la startul acestei etape cu 3 din 4 echipaje, maşina de concurs a echipajului Florentin Petre / Hristo Hristov fiind în reparaţii în urma accidentului de la Timişoara. Obiectivul rămâne însă acelaşi: o nouă clasare în puncte.
Gergo Szabo şi Karoly Borbely, despre etapa a treia: „Aşteptăm cu nerăbdare Raliul de la Bacău. Maşina de concurs a fost setată foarte bine în urma testelor din Ungaria de weekendul trecut. Din fericire am reuşit să depistăm problema electronică la pompa diferențial, care ne-a pus în dificultate la Timişoara. De asemenea, am remediat şi problema supraîncălzirii motorului. Suntem cu moralul sus, mergem la victorie! Iar atmosfera bună din cadrul „Jack Daniel’s Rally Team” ne dă un plus de motivare și curaj”
„Aşteptăm cu nerăbdare această etapă, căci avem de recuperat în urma celor două abandonuri din primele etape. Setea de puncte ne încurajează să obţinem un rezultat bun la Bacău”, a declarat Cătălin Berari înainte de Raliul Moldovei.
Echipajul Rareş Tomiţă / Csegzy Levente a adăugat: „Pentru această etapă ne-am pregătit cu teste în urma cărora sperăm ca maşina este setată optim iar noi suntem mulţumiţi şi încrezători. Ne pregătim să obţinem un punctaj bun şi aici, aşa cum am reuşit şi la Timişoara unde ne-am atins obiectivul propus. Ne place foarte mult Raliul Moldovei, anul trecut am avut rezultate foarte bune în această etapă. La fel ca la etapa anterioară, sperăm să obţinem victoria la juniori şi să prindem podiumul la clasa 3 de concurs”
„Regretăm că nu putem participa la această etapă, alături de echipă, însă nu a fost suficient timp pentru a repara complet mașina, după accidentul de la Timişoara. Noi suntem bine şi ne pregătim intens pentru Raliul Clujului, din luna iunie”, a declarat Florentin Petre.
Despre „Jack Daniel’s Rally Team”
În 2012„Jack Daniel’s Rally Team” aduce mesajul său de responsabilitate socială în atenţia iubitorilor de raliuri, prin echipajele:
Gergo Szabo / Karoly Borbely, Mitsubishi Evo 10
Cătălin Berari / Robert Maior, Mitsubishi Evo 6
Rareş Tomiţă / Csegzy Levente, Mitsubishi Evo 9
Florentin Petre / Hristo Hristov, Renault Clio Super 1.6
Notă către editori
Date tehnice – Raliul Moldovei
Suprafață: asfalt (75,5 %), macadam (24,5 %)
Lungime totală: 382,15 km
Lungime probe speciale: 116,1 km
Program Raliul Moldovei Bacău 2012
Vineri, 25 mai 2012:
PS 1: Hemeiuş 1 – 8,4 km
PS 2: Trebeş 1 – 12,2 km
PS 3: “Centrul de Afaceri Bacău” (superspecială) – 1,3 km
Sâmbătă, 26 mai 2012:
PS 4: Hemeiuş 2 – 8,4 km
PS 5: Trebeş 2 – 12,2 km
PS 6: Nevila 1 – 26,5 km
PS 7: Hemeiuş 3 – 8,4 km
PS 8: Trebeş 3 – 12,2 km
PS 9: Nevila 2 – 26,5 km
Lasă un răspuns