Teatrul Municipal Bacovia din Bacau va prezenta si la Onesti piesa „O scrisoare pierduta”, de I. L. Caragiale, spectacolul fiind programat pentru data de 4 aprilie, de la orele 17,00, la Casa de Cultura din municipiu. Regia este semnata de Dumitru Lazar Fulga, iar in rolurile principale sint Florina Gazdaru, Adrian Gazdaru, Ion Granda, Bogdan Matei, Viorel Baltag, Stefan Alexin, Firuta Apetrei, Dumitru Rusu si Valentin Braniste. „Va fi un spectacol deosebit, care are durata de doua ore si 45 de minute, fapt ce reprezinta o premiera – a apreciat Nicu Pirvu, reprezentant al Casei de Cultura din Onesti. Onestenii vor putea vedea tot ce are mai bun teatrul bacauan la ora actuala. Sint actori foarte buni, iar spectacolele cu aceasta piesa se joaca cu salile pline”. Tot la Casa de Cultura din Onesti va avea loc, pe 15 aprilie, si concertul „Al cincilea anotimp”, sustinut de Tudor Gheorghe, care va fi insotit de Orchestra si Corul Filarmonicii „Oltenia” din Craiova. (George MARTIN)
Lasă un răspuns