- administratorii unei firme din Bacău au reuşit să ţepuiască 10 societăţi comerciale din ţară
- paguba totală depăşeşte 4,4 milioane lei (circa 1.000.000 de euro), iar anchetatorii nu au putut dispune măsuri asiguratorii pentru că inculpaţii nu au în proprietate bunuri pe numele lor
- unul dintre ei a mai fost anchetat pentru înşelăciune, însă nu a fost trimis în judecată
- el are acte medicale care atestă că are probleme psihice
- asta nu l-a oprit să-şi schimbe numele de două ori
Plângerile împotriva administratorului şi asociaţilor de la SC Plantafarm SRL Bacău (societate ce avea ca obiect de activitate comerţul cu produse agricole) au început să curgă din octombrie 2010. La Parchetul Tribunalului Bacău a fost înregistrată o plângere a SC Agroplant SRL Bucureşti împotriva Plantafarm şi a directorului general, Stelian N.. În baza contractelor de vânzare-cumpărare cu plata în rate, Agroplant a livrat către Plantafarm, în aprilie şi iulie 2010, mărfuri în valoare totală de 567.736 lei. Pentru marfa cumpărată, firma din Bacău a emis şapte bilete la ordin. La sfârşitul lunii septembrie 2010, unul dintre biletele la ordin a fost refuzat la plată din lipsă de disponibil.
Tot în octombrie 2010, Parchetul Tribunalului Bacău primeşte o nouă plângere de la Agroplant Bucureşti, de această dată împotriva lui Gabriel T., acţionar al Plantafarm.
Plângeri penale au făcut, de altfel, zece firme din Bucureşti, Timiş şi Constanţa, care au vândut societăţii Plantafarm produse agricole, seminţe, îngrăşăminte şi pesticide şi care au fost păgubite, fiecare, cu câteva sute de mii de lei, una dintre acestea cu circa 950.000 lei.
Consultând site-ul ONRC, firmele ţepuite au constatat că societatea din Bacău şi-a schimbat asociaţii şi administratorii. Pe 23 august 2010, asociaţii Stelian N. şi Gabriel T. au cesionat întregul capital social către Petru B. şi Vasile Florin B. fără să-şi anunţe partenerii de afaceri, aşa cum prevedeau contractele.
Plângeri împotriva Plantafarm s-au înregistrat la mai multe Parchete din ţară. În acest dosar sunt cercetaţi, pentru înşelăciune în formă continuată şi agravată, soţii Liliana şi Gabriel T. şi Stelian N.. Cel din urmă şi fratele său geamăn – scrie presa din Neamţ – au mai fost anchetaţi pentru infracţiuni de înşelăciune după ce ar fi păcălit opt bătrâne din Piatra Neamţ pe care le-au convins să-şi vândă locuinţele. Aceştia nu au fost însă trimişi în judecată pentru că ar fi adus acte medicale care arată că au probleme de sănătate. Stelian N. (43 de ani), pe care iniţial îl chema Dugheană, iar odată cu acest nou dosar penal şi-a schimbat numele în Pradjkatâr Pätrus-Jâhannas, are numeroase internări la psihiatrie cu diagnostice de psihosindrom organic cerebral cu crize convulsive şi retardare mintală – oligofrenie gr. I – cu grave tulburări comportamentale antisociale, psihoză epileptică, tulburare organică de pesonalitate, personalitate modificată. În faţa anchetatorilor, el a susţinut că a fost păcălit de soţii T. şi doi avocaţi şi că nu a ştiut ce a semnat.
Bogdan Bivol, avocatul angajat de soţii T., ne-a declarat că aceştia sunt nevinovaţi. Inculpaţii sunt cercetaţi în stare de libertate.
Inculpaţii au cesionat părţile sociale
Înainte de a da marea lovitură, arată procurorii, soţii T. fuseseră angajaţi la firme sau au deţinut societăţi cu obiect de activitate comerţul cu ridicata al produselor chimice, respectiv produse fitosanitare, seminţe şi îngrăşăminte. „Datorită specificului acestui domeniu, modalitatea de lucru generală a agenţilor economici este încheierea contractelor în primăvara anului, livrarea produselor în funcţie de nevoile din agricultură (de la pregătirea terenului până la recoltare), urmând ca plata să fie făcută la finalul anului, de regulă toamna, după valorificarea recoltelor – se arată în rechizitoriu. În general, până la acest moment, cumpărătorii achită sume mici de bani în raport de valoarea produselor cumpărate, reprezentând de cele mai multe ori taxa pe valoare adăugată. Profitând de acest mod de lucru, precum şi de relaţiile personale cu operatori de pe piaţa specifică, la începutul anului 2010, T. Gabriel a hotărât să preia Plantafarm de la soacra sa, M.A., prin interpunerea în calitate de asociat şi administrator a lui N. Stelian. Beneficiind de credibilitate în rândul firmelor care furnizează inputuri pentru agricultură, soţii T. au indus în eroare cele zece societăţi comerciale, creându-le convingerea că Plantafarm are puterea financiară şi resursele necesare achitării produselor, prezentând pentru plata mărfurilor bilete la ordin fără disponibil, determinându-le astfel să le livreze produse în valoare totală de 5.113.587,22 lei. Înainte de a se împlini termenele de plată convenite contractual, T. Gabriel şi N. Stelian au cesionat părţile sociale ale Plantafarm.”
În aprilie 2011, s-a dispus începerea procedurii falimentului. Prin aceste manevre – mai spun procurorii – cei trei au provocat societăţilor comerciale o pagubă totală de 4.447.161,20 lei. Procurorii nu au dispus măsuri asiguratorii, pentru că cei trei inculpaţi nu au bunuri în proprietate pe numele lor.
Lasă un răspuns