Mai mulți pensionari beneficiază, de la 1 august, de facilități la transportul în comun din municipiul Bacău. Consiliul Local Bacău a aprobat un proiect de hotărâre, la ultima ședință, prin care se majorează cunatumul venitului de la care persoanele vârstnice pot benefica de transport gratuit sau reducere.

„Cuantumul pensiei limită de la care se poate beneficia de abonamente gratuite la transportul urban a crescut de la 590 de lei la 630 de lei – a declarat viceprimarul Mihai Șuștac. Totodată, pensionarii ale căror pensii sunt mai mari de 630 de lei și mai mici sau egale cu 1.200 de lei au asigurat transportul urban în baza legitimației trimestriale de transport în sumă de 50 de lei”.
În cifre, în prima categorie de venituri se află circa 5.000 de pensionari care au venituri de până la 630 de lei lunar. În această categorie intră pensionarii de invaliditate ale căror pensii sunt echivalente sau mai mici de 630 de lei, beneficiari de abonament valabil pe un traseu, în valoare de 53 de lei/lună, pensionari de limită de vârstă ale căror pensii sunt echivalente sau mai mici de 630 de lei, beneficiari de abonament valabil pe un traseu, în valoare de 53 de lei/lună, pensionari de urmaș care au împlinit vârsta de 60 de ani, ale căror pensii sunt echivalente sau mai mici de 630 de lei, beneficiari de abonament valabil pe un traseu, în valoare de 53 de lei/lună. Lor li se adaugă alte 5.000 de persoane care au o pensie până sau egală cu 1.200 de lei pe lună.
Noile modificări s-au constituit într-un act adițional ce a fost semnat de Primăria Bacău și SC Transport Public SA. (Ștefan POPA)
am citit articolul din ‘Ziarul de Bacau”referitor la abonamentele gratuite pa transportul in comun din jud. nostru dar pana acum sotul meu a primit acest abonament gratuit pt. ca a avut pensie 621,00/luna iar acum dupa marire are 657,00/luna si sa fiu sincera nu am inteles daca va primi incontinuare abonament gratuit pe transportul in comun,va rog sa-mi dat un raspuns mai clar.Multumesc pentru intelegere.