~5 min lectură 0 comentarii

10 ani de închisoare, o sentință dată fără probe

Catalina Chifu

ts1.act.italieni

O adopție ilegală, la care s-a adăugat fals în acte, a luat amploare în ochii anchetatorilor și judecătorilor din Bacău și s-a transformat, mai ales că era vorba de un copil, într-un veritabil trafic de minori în scop de exploatare. Doi italieni și o băcăuancă de 26 de ani s-au ales cu o sentință de 10 ani de închisoare. Măsura, extrem de dură și nebazată pe probe concrete, a fost luată de Tribunalul Bacău și menținută de Curtea de Apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție a casat sentința și a judecat pe fond dosarul, schimbând încadrarea juridică de trafic de minori în lipsire de libertate, la care s-a menținut infracțiunea de fals, condamnându-i pe cei trei la doi ani de închisoare cu suspendare.

Cătălina CHIFU

În martie 2011, doi italieni, soț și soție, au primit mandate de arestare preventivă sub acuzația că au vrut să fugă cu un bebeluș din România, după cum susțineau la acea vreme anchetatorii. Și mama micuțului a fost arestată pentru că ar fi încercat să-și vândă pruncul. Procurorii de la DIICOT s-au lansat atunci în acuzații dintre cele mai grave. Fiind vorba de un copil, inevitabil infracțiunea standard a fost de trafic de minori în scopul exploatării. Mai grav este că judecătorii au mers pe aceeași ipoteză și au dat cea mai grea sentință – 10 ani de închisoare pentru toți trei.

În realitate, băcăuanca Adelina Roxana Mihai, de 25 de ani, însărcinată și divorțată, fără nicio posibilitate financiară de a-și crește singură bebelușul, a încercat să ocolească legea și să-și dea copilul spre adopție celor doi italieni la care lucra ca menajeră: Garnero Sandra Candelaria (47 de ani) și Sparagna Giovanni (59 de ani). Italienii avuseseră un copil care murise la naștere. Impresionați de disperarea băcăuancei care amenința că se sinucide, ei s-au oferit să crească copilul, iar femeia să rămână în casa lor și să muncească. Pentru că un avocat din Italia le-a spus că procedura adopției este una dificilă, Adelina a venit cu propunerea să nască în România și să falsifice actele de identitate. Astfel, ea s-a internat într-o clinică privată din Bacău sub numele Sandrei și a născut bebelușul, pe care l-a înregistrat pe numele familiei din Italia. În acest sens, ei au falsificat buletinul Sandrei, punând fotografia Adelinei. La cinci zile după naștere, în momentul în care italienii s-au decis să plece cu bebelușul înapoi în Italia, băcăuanca s-a răzgândit și a sunat la 112, sesizând că i s-a furat copilul. Italienii au fost prinși în Brașov și arestați imediat sub acuzația cea mai gravă – trafic de minori în scopul exploatării.

Toți trei au fost condamnați la 10 ani de închisoare. Atât Tribunalul, cât și Curtea de Apel au considerat, fără prea multe probe, că cei trei au făcut o înțelegere privind vânzarea copilului în schimbul moștenirii întregii averi pe care o dețineau italienii.

Dosarul a ajuns, în iunie, la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a casat hotărârea instanței din Bacău și a judecat din nou cauza. Încadrarea juridică de trafic de minori a fost schimbată în lipsire de libertate în cazul celor doi italieni, iar pentru toți trei s-a menținut infracțiunea de fals în acte. Pedeapsa dată atât pentru italieni, cât și pentru băcăuancă este de doi ani de închisoare cu suspendare.

Sentința instanței din Bacău, una aberantă

Din toată această poveste, cel mai afectat rămâne copilul. Italienii s-au întors în țara lor, mama a fost decăzută din drepturi, iar copilul a ajuns într-un centru de plasament. Petru Ivașcu, avocatul celor doi italieni, cataloghează drept aberante sentințele date de instanțele din Bacău. „Exact această încadrare, de lipsire de libertate și fals, am cerut și eu la Curtea de Apel Bacău – spune avocatul Petru Ivașcu. Nu era nicio probă care să demonstreze traficul de minori și nici în rechizitoriu nu erau indicii. Instanța a reținut că minorul a fost vândut. Românca a spus că a făcut o înțelegere cu italienii ca aceștia să-i crească copilul. Dar se știe că instanțele din Bacău sunt din cele mai dure din țară. Grav este că probele sunt interpretate diferit de la o instanță la alta. Acesta nu e singurul dosar controversat. În urmă cu 4-5 ani, Tribunalul i-a dat unui tânăr 10 ani înschisoare pentru omor. Curtea de Apel a menținut sentința, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a casat hotârârea și a schimbat încadrarea juridică din omor în lovituri cauzatoare de moarte, pentru care condamnarea a fost de un an și opt luni. Era vorba de un puști care și-a lovit tatăl bețiv și violent”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.