1001 impresii din lumea arabă

VÂNĂTORUL DE MISTREȚI

Doru CIUCESCU

Din suprafața de 2.381.741 kilometri pătrați a Algeriei, patru cincimi este ocupată de deșertul Sahara. Munții Atlasul Saharian, mai mult golași decît împăduriți, formează o primă barieră orientată pe direcția est-vest contra expansiunii nisipului saharian. Mai spre nord se găsește vegetația săracă a Platoului înalt, după care urmează șirul munților Atlasul Telian, cu pășuni pe crestele vălurite și păduri la poale. între această ultimă barieră împotriva deșertului Sahara și țărmul în general înalt și stîncos al mării Mediterane se întinde principala regiune agricolă, formată din dealuri și cîmpii. Aici, pe a zecea parte din teritoriul țării este concentrată mai mult de trei sferturi din populație. Tot în această zonă viețuiește totalitatea fondului vînătoresc de mistreți. Perioada de gestație este de trei luni, trei săptămîni și trei zile, iar o scroafă poate avea doi pînă la zece purceluși. Mistreții fac multe pagube culturilor agricole, iar vînătorii nu se prea obosesc să-i vîneze, deoarece nu obțin nici un profit. După cum poate știți, noi, musulmanii, nu mîncăm carne de porc.
Aceasta a fost prima prelegere despre vînătoarea de mistreți ținută de Saiiad (Vînătorul) Binalmumiin (Fiul scrutătorului), funcționar la o bancă și vecin de cartier. Mă întîlnisem cu el din întîmplare într-o băcănie din proximitate și a dorit să-mi vorbească despre această pasiune a vieții lui.
între anii 1982 și 1985, pe vremea cînd am acordat asistență didactică la Școala Normală Superioară de învățămînt Politehnic din Oran, am primit spre folosință gratuită un apartament cu trei camere situat în Cité des Oliviers (Cartierul Măslinilor). Soția mea, Ella, lucra la Institutul Algerian de Petrol, iar băiatul meu, Edy, era elev în clasa CM1 (echivalentă cu clasa a III-a în România) la liceul Louis Pasteur. Vînătorul de mistreți se mutase de curînd în blocul vecin. Adesea îl vedeam pe fereastră cum își parchează autoturismul Peugeot 404 lîngă al nostru – Dacia 1310 -, pe care îl adusesem din țară.
A doua prelegere am audiat-o în parcarea comună, lungă cît ținea șirul de blocuri, situată la cîțiva pași de scările de la intrare.
– în Algeria este interzisă vînătoarea gazelelor, muflonilor și cerbilor, dar nu și a iepurilor și mistreților. Cele mai cunoscute zone de vînătoare sînt pe lîngă localitățile Anaba, Constantine, El Asnam, Tiaret, Sidi-Bel-Abbčs.
– Ce armă de vînătoare utilizați?, am dat eu glas unei curiozități de inițiere.
– în general, armele de vînătoare au țevile ghintuite, care folosesc gloanțe, dar și țevi lise, care folosesc alice. în cazul vînatului mare -mistreț, iepuri – sînt interzise alicele pentru a se evita rănirea superficială a animalelor și, în consecință, chinuirea lor pentru o lungă perioadă de timp.
– Dumneavoastră ce fel de armă de vînătoare utilizați la mistreți?, am continuat eu cu întrebările.
– Eu folosesc… cartușe cu 9 alice de 9 milimetri diametru, a răspuns Saiiad cu sinceritate dezarmantă.
– De ce? am întrebat eu, contrariat.
– Vînătoarea cu alice are probabilitatea de a atinge vînatul mult mai mare decît glonțul, deoarece cele 9 alice se împrăștie. Este adevărat, însă, că bătaia armei cu alice este de numai 35 de metri, în timp ce a celei cu glonț este de 50 de metri.
– Am înțeles, domnule Saiiad. Mai am o curiozitate: cățelul dumneavoastră are picioare scurte și destul de curbate. De ce ați ales acest cîine pentru a vă însoți la vînătoare?
– Aa, cățelul meu este un teckel, cunoscut pentru calitățile lui de vînătoare. âl cheamă Calb (Cîine). Nu aleargă formidabil, dar are un miros excepțional și un auz de excepție; în plus, se dresează foarte ușor. Acum el se uită la noi de pe balcon.
M-am uitat acolo și, într-adevăr, Calb, un cățel cu urechi lungi și cu părul scurt, de culoare neagră, stătea pe o masă și ne privea de la înălțime; parcă înțelesese că discutam despre el și dădea din coadă cu mare sîrguință.
– într-adevăr, este foarte inteligent, l-am aprobat eu.
La auzul acestui compliment, Saiiad s-a bucurat ca și cum ar fi fost vorba de copilul lui. Am observat că a început să-mi arate mai multă simpatie.
… într-o seară ne-am pomenit cu Saiiad la ușa apartamentului nostru.
– Am adus niște carne de mistreț. Am fost cu un grup de vînători într-o pădure de lîngă Sidi-Bel-Abbes, la cererea unor săteni supărați că aceste animale le distrugeau recolta. Noi, musulmanii, nu mîncăm carne de porc, dar m-am gîndit că dumneavoastră, creștini fiind, veți prepara ceva gustos.
– Cît costă ceea ce ne-ați adus?, am întrebat eu.
– Aa, nu vă costă nimic. Este plăcerea mea. Am adus numai mușchi spinali de la doi porci; restul l-am lăsat în pădure. Datorită riscului îmbolnăvirii de trichineloză este bine ca mai întîi să fierbeți carnea, fără să o mai lăsați la fezandat sau să o marinați, pentru că se împrăștie un miros greu.
într-adevăr, în apartament deja mirosea neplăcut a vier, spre nemulțumirea Ellei.
După nici două zile, pe la miezul nopții, Ella cu Edy și cu mine eram în sufragerie și ne uitam la un film difuzat de televiziunea algeriană, cînd am auzit pe cineva bătînd puternic la ușă. Era vînătorul de mistreți, care cu sufletul la gură ne-a spus că un hoț a vrut să ne fure autoturismul parcat în fața blocului. Cățelul Calb l-a auzit și a lătrat, avertizîndu-l astfel pe Asaiiad, care a ieșit afară din bloc cu arma încărcată cu alice, dar hoțul s-a speriat și a fugit la timp din autoturism. Am ajuns și eu în viteză la parcare. încuietoarea portierei fusese forțată cu o șurubelniță. Fiind mai liniștit, l-am invitat pe Asaiiad în apartament ca să povestească pe îndelete întîmplarea cu hoțul.
– Cum a fost carnea de mistreț?, a întrebat vecinul.
– Mulțumim frumos, a fost delicioasă, am preparat friptură cu garnitură de orez, a răspuns Ella.
– Dacă doriți, puteți încerca și dumneavoastră gustul cărnii de porc. Ella vă prepară, dacă doriți, friptură de mistreț în maxim un sfert de oră, am încercat eu să fiu ospitalier, ca un român ce sînt.
– Numai dacă… mîncăm împreună, a răspuns vînătorul de mistreți, lăsîndu-ne pentru scurtă vreme în stare de perplexitate.
– în România, la friptura de mistreț se servește o băutură spirtoasă, denumită țuică, am continuat eu să fiu ospitalier. Am avut timp să observ că vînătorul de mistreți a apreciat mult ospitalitatea românească; pînă… spre dimineață!

ntuite, care folosesc gl

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!