CUȘCUȘ LA PRÂNZUL DE CRĂCIUN
Doru CIUCESCU
De Sfînta sărbătoare a Crăciunului, mulți români se gîndesc să plece undeva departe de țară, într-un loc cît mai exotic, de o notorietate mai mare sau mai mică, în funcție de buzunarul și dorințele fiecăruia. De asemenea, foarte mulți emigranți din România se întorc pe plaiurile mioritice pentru a serba Nașterea Domnului. Imaginile arhetipice ale prînzului de Crăciun cu șorici, tobă, lebărvurști, caltaboși, piftie, sărmăluțe, friptură și alte preparate din carne de porc, dar și de alte animale tăiate în ziua de Ignat reapar în memoria pribegilor români împrăștiați pe diferite meridiane și le intensifică sentimentul de înstrăinare. Acest sentiment este exacerbat la românii care trăiesc de ani buni în țările arabe, unde nu există cultura gastronomică a porcului, ci a berbecului. Același sentiment l-am încercat și eu în cei cinci ani petrecuți singur, fără familie, la Casablanca, unde am acordat asistență didactică.
…Era ora prînzului în ziua de Crăciun și mă găseam pe terasa înconjurată pe trei laturi cu sticlă a restaurantului „Marjan” (Mărgean) din Aain Dziab (Izvorul Lupului), stațiune balneară situată în apropiere de Casablanca, devenită de fapt un cartier al megapolisului marocan. Alesesem o masă din primul rînd dinspre bulevardul Alcorniș (Cornișa), care constituie principala arteră de circulație și mărginește plaja pe o distanță de cîțiva kilometri. în acest fel aveam o vedere panoramică de cîteva sute de metri a litoralului oceanului Atlantic. Cerul senin și aerul pur făceau vizibilitatea perfectă pînă la linia orizontului. Albastrul valurilor se convertea în albul de detergent al spumei formate la atingerea cu țărmul nisipos. Plaja particulară „Tahiti” părea un deșert de beton; nici urmă de clienții estivali. Frunzele lungi ale palmierilor de pe marginea bulevardului se mișcau rar, ca vîslele unei bărci în derivă lovite de valurile stîrnite de o briză ușoară. între ei stătea stingher și nemișcat un portocal sălbatic plin de rod. De la distanță mi se părea un brad de Crăciun împodobit cu portocale. Circulația pietonală, ca și cea rutieră, înregistra o intensitate minimă; toată lumea se retrăsese ca să prînzească, ceea ce intenționam și eu să fac.
Aerul de decembrie la Casablanca este rece și umed și în locurile umbrite frigul poate pătrunde pînă la oase în cazul unei șederi prelungite. în interiorul terasei era cald datorită efectului de seră al geamurilor. Lîngă mine se găsea Nureddine (Luminareligiei), profesor universitar de istorie la Universitatea din Rabat, unul dintre partenerii mei de tenis. âi spusesem că voi lua prînzul de „Noel” (Crăciun) la Aain Dziab și el a dorit să mă însoțească. Nureddine a fost bursier la Paris, unde a obținut o diplomă de studii aprofundate și un doctorat. După cinci ani petrecuți în țara șampaniei căpătase obiceiul să intre în bistrourile din Cartierul Latin în căutare de licori bahice. Acolo se întîlnea cu studenți de toate naționalitățile și participa la chefurile organizate cu diferite prilejuri. Așa a ajuns să serbeze chiar și „Aid al Milad” (Sărbătoarea Nașterii Domnului) pentru că, spunea el, „în Coran stă scris că Iisus este un mare Profet, la același nivel cu Moise, dar nu și faptul că este Fiul lui Dumnezeu”.
De noi s-a apropiat o chelneriță îmbrăcată într-o bluză fără mîneci și un șorțuleț care îi acoperea minijupa numai în față.
– Domnul este „nasrii” (creștin), iar astăzi este „Aid al Milad”, a început Nureddine o conversație presărată cu informații-șoc și omisiuni, care este tehnica omului de pahar doritor să-și incite convivii la discuție.
– Dar „Aid al-Maulid an-Nabauii” (Sărbătoarea Nașterii Profetului Muhammad) nu este astăzi!, a exclamat chelnerița.
– Domnișoară, n-ați fost atentă, am spus „Aid al Milad”, adică Nașterea lui Iisus, i-a atras atenția profesorul.
– Scuzați-mă, n-am sesizat nuanța, mi s-a părut un joc de cuvinte, a replicat chelnerița, pe un ton nefericit. Cu ce să vă servesc?
– Două porții de cușcuș „bidaui” (de Casablanca) și două sticle de bere pentru început, am intervenit eu.
Chelnerița a plecat repede, hotărîtă să ne facă o impresie mai bună.
– în anii petrecuți în Franța am observat că voi, creștinii, sub masca unei sărbători duhovnicești vă faceți cele mai ciudate pofte, vă îndepliniți cele mai trăznite patimi. De altfel, unii comercianți americani au renunțat să utilizeze pentru această sărbătoare denumirea tradițională de „Christmas”, ci „X-mas”, a remarcat Nureddine.
– Nu trebuie să generalizezi. Eu, de exemplu, nu doresc decît cușcuș și, bineînțeles, o bere, am replicat pe un glas îngeresc.
– Da, știu, tu trăiești cumpătat ca să nu-ți ieși din formă și să mă poți bate mereu la tenis. Eu vreau să atrag atenția că nu aveți dreptul să răpiți copiilor Crăciunul, așa cum nu aveți dreptul să le răpiți copilăria. Părinții nu fac decît să inducă progeniturilor lor faptul că prin Crăciun se înțelege o sărbătoare a plăcerilor, a prăjiturilor și a distracțiilor. Astfel, copiii așteaptă această sărbătoare nu pentru a se bucura de Nașterea lui Iisus ci, simplist vorbind, pentru a se bucura de cine știe ce mașinuțe sau păpuși.
– Este adevărat ce spui, am intervenit eu, dar iar îți atrag atenția că nu trebuie să generalizăm. Să știi că în România situația este mai complicată decît în Franța, deoarece generații întregi nu l-au cunoscut pe Moș Crăciun în copilărie, ci pe Moș Gerilă, adică pe „Ded Moroz” preluat de la sovietici. Iar acum le vine greu să își învețe copiii o bucurie pe care ei însiși nu au cunoscut-o.
– Ai dreptate, m-a aprobat Nureddine, însă nu puteți renunța la jucării; copiii au nevoie de aceste bucurii, dar mult mai mult au nevoie de dragostea lui Allah, care este același cu Dumnezeu din Cărțile lui Moise și din Evangheliile lui Matei, Marcu, Luca și Ioan. Cînd eram elev în ciclul primar am avut ca vecini o familie de români care acordau asistență didactică la un liceu din Casablanca. în ziua de Crăciun m-au chemat în apartamentul lor, unde era amenajat un brad frumos împodobit și am primit un cadou de la „Pere Noel” (Moș Crăciun). Am fost profund impresionat și de atunci am devenit oarecum invidios pe copiii creștini deoarece mi s-a părut că sărbătorile voastre religioase au mai mult farmec decît ale noastre.
între timp a apărut chelnerița ținînd două platouri cu cușcuș aburind. – Cușcușul „bidaui” se prepară cu șapte legume, a început Nureddine să-mi explice. Carnea este de vită. Sosul conține „ras al hanuț” (amestec de cel puțin 20 condimente)
…Eu aproape nu-l mai auzeam. Dominanta mea senzorială în acel moment era văzul. Priveam portocalul de peste drum și îmi aminteam de bradul de Crăciun din timpul copilăriei. ntre în bistrourile din Cartie
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.