GECKO
Doru CIUCESCU
în ziua de sîmbătă, 2 octombrie 1982, la ora 8 fix mă găseam într-unul din amfiteatrele Școlii Normale Superioare de învățămînt Superior din Uahran (Oran), unde, conform orarului, urma să țin primul meu curs în străinătate. Eram emoționat deoarece, pe de o parte, încă nu îmi cunoșteam noii discipoli și, pe de altă parte, mă gîndeam că nu o să fac față unei comunicări în limba franceză. Din acest motiv, în seara precedentă repetasem de cîteva ori cursul la …oglindă și cu ceasul în față. Pentru a fi la înălțimea unui „maître assistant” (șef de lucrări) ce eram, mă îmbrăcasem la costum și cravată. Cu elanul unui tînăr de 36 de ani, am deschis ușa amfiteatrului și am rămas … „la bouche bée” (perplex); toate băncile erau… goale. Am pășit spre catedră unde m-am așezat pe un scaun. Am așteptat să treacă… sfertul academic, după care am ieșit din amfiteatru. M-am îndreptat spre sediul Departamentului de mecanică, unde o secretară tocmai… își trăgea pe cap „jelaba” (rochie cu glugă și mîneci lungi, caracteristică portului din Nordul Africii) pentru a rămîne într-o rochie executată cu multă economie dintr-un material mătăsos, care mai mult punea în relief formele decît le acoperea. Cu un zîmbet profesional m-a introdus în realitatea vieții universitare din Algeria acelor ani. „Toți studenții vor veni tocmai după… 1 noiembrie”, m-a informat simpatică secretară.
– De ce, domnișoară?, am continuat eu o serie de întrebări stereotipe, ca un începător în limba franceză.
– Deoarece așa au hotărît ei, studenții, a fost răspunsul.
– De ce, domnișoară?
– Deoarece, marea lor majoritate sînt interesați să plece în Franța, unde au dreptul de a lucra.
– De ce, domnișoară?
– Ca să facă și ei un ban în timpul vacanței.
– Dar, totuși, vacanța se termină la sfîrșitul lunii… august, domnișoară.
– Nu este bine ca vacanța să fie mai lungă cu două luni? Dumneavoastră n-ați fost student?
– Da, desigur, domnișoară.
– Dumneavoastră n-ați fi vrut să lucrați în Franța în timpul vacanței studențești?
– Da, desigur, domnișoară.
– Și ați reușit?
– Da, domnișoară, însă nu în Franța, ci în Suedia, cînd pe parcursul vacanței din anul IV am lucrat la un combinat siderurgic.
– Și ați întîrziat?
– Da, domnișoară, însă numai… două săptămîni.
– Vedeți, tot ați întîrziat. înseamnă că puteți înțelege situația.
– Da, desigur, domnișoară. Dar eu mai vin la școală pînă în luna noiembrie sau nu?
– Veniți conform orarului, stați în amfiteatru sau laborator un sfert de oră – sfertul academic, nu-i așa? – și apoi plecați acasă.
– Da, desigur, domnișoară. Așa voi face.
… Săptămîna următoare, la ora 8 fix, eram din nou în amfiteatru, care, bineînțeles, avea băncile goale. M-am așezat pe scaunul de la catedră și am început să privesc pe… pereți. La un moment dat am observat o… șopîrlă care mergea pe o suprafață… verticală ca și cum ar fi fost una orizontală. M-am frecat la ochi, am crezut că am halucinații sau că în fața mea stă un fel de… Fata Morgana. Nu mai văzusem așa ceva. Șopîrla aceea sfida legea gravitației, escalada pereții verticali, ba chiar a ajuns pe tavan. Pielea ei era galbenă cu pete închise. Avea niște ochi mari, cu pupile verticale, ca de pisică și o coadă lungă, destul de groasă. Lungimea ei nu depășea 20 de centimetri. M-am apropiat de perete și, spre uimirea mea, nu a fugit, ci a rămas pe loc, în așteptare. Ne-am privit ochi în ochi un sfert de oră, după care eu am plecat la secretariat. Am ajuns acolo tocmai cînd secretarei, în încercarea de a se lepăda de „jelaba”, nu i se vedea capul. Cînd ritualul organizatoric de început de lucru a luat sfîrșit, am putut relata toată povestea cu șopîrla.
– Nu vă faceți probleme; este o șopîrlă gecko, subspecia leopard, m-a asigurat secretara îndreptîndu-și cu mîinele rochia mătăsoasă de vară în care rămăsese pentru a îndepărta cute imaginare.
– Dar, domnișoară, cum se explică faptul că această ființă poate merge pe pereți? Are ventuze sau un adeziv special pe tălpile labelor?
– Nu, domnule. Mulți cercetători au studiat această șopîrlă în speranța găsirii unui super-adeziv. Explicația este alta. Tălpile labelor sînt prevăzute cu peste 500.000 de fire de păr, denumite setae, care au capătul divizat în mii de nanospatule, vizibile numai la microscopul electronic. Cînd șopîrla pune laba pe o suprafață, fiecare spatulă se așează paralel cu aceasta și, datorită forțelor de atracție de tip Van der Waals, se reușește ca în numai opt miimi de secundă să se realizeze „lipirea” și în jumătate din acest timp -„dezlipirea”.
– Dar, domnișoară, cum se explică faptul că știți aceste amănunte de specialitate?
– Eu sînt licențiată în biologie, dar fiind în șomaj, m-am mulțumit cu acest post de secretară.
– Ați fi putut să lucrați ca top model la o firmă de îmbrăcăminte de renume din Franța, am dorit eu să fiu recunoscător secretarei pentru informațiile primite.
– Ooo, cît sînteți de drăguț cu mine! Dacă doriți, putem merge în amfiteatru ca să vă mai arăt ceva, mi-a propus secretara vizibil încîntată.
– Da, domnișoară, cu mare plăcere.
După ce a scos din poșetă un „croissant” (cornuleț) cu miros apetisant, secretara mi-a făcut semn să o urmez. Ajunși în amfiteatru, am observat că șopîrla era tot pe perete.
– Gecko vine în fiecare dimineață pe fereastra deschisă la ora opt fix pentru a primi mîncare de la studenți, m-a informat secretara, după care a continuat: îi este foame și o să o hrănim noi doi, dacă sînteți de acord.
– Da, domnișoară, cu mare plăcere, am aprobat eu puțin ezitant.
Secretara a rupt o bucățică din cornuleț și a întins o mînă spre șopîrlă. Gecko a coborît pe perete pînă la degetele ei și început să mănînce.
– Prindeți șopîrla cu două mîini de mijloc și puneți-o pe catedră, m-a îndemnat secretara.
– Da, domnișoară…, am mai apucat eu să spun, deoarece gecko s-a speriat și a fugit, lăsînd în mîinele mele… coada care încă se zbătea.
– încă nu știți cum să abordați… șopîrlele din Algeria, dar tot eu o să vă învăț, m-a asigurat secretara în a cărei ochi au apărut niște luminițe jucăușe. oară, însă n
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.