1001 impresii din lumea arabă

Roze de nisip

Doru CIUCESCU

Prima oară cînd am auzit vorbindu-se despre „rose de sable” (roză de nisip) a fost în vara anului 1982, în timpul interviului de selecție organizat de Institutul de Consultanță „Romconsult” din București, la care participau reprezentanții Ministerului învățămîntului Superior și al Cercetării din Algeria. La un momentdat mi-a fost pusă întrebarea:
– Ce este deșertul Sahara?
– Deșertul Sahara este cel mai mare deșert din lume, am răspuns eu laconic și cu voce tremurîndă, ca unul care a făcut în școală multă rusă, puțină germană și deloc franceză.
Atunci, șeful comisiei străine a dorit să-mi arate mie, dar și celorlalte persoane prezente, că posedă o exprimare elevată în limba lui François Marie Arouet (Voltaire), dobîndită pe vremea cînd Algeria încă era o colonie a Franței:
– Deșertul Sahara este o întindere nesfîrșită de nisip, fără repere, cărări sau limite, străbătută de caravane și presărată din loc în loc cu oaze, picturi rupestre și roze de nisip.
– Roze de nisip?, am întrebat eu, intrigat, pentru a avea o confirmare a ceea ce auzisem, deoarece înțelesesem fiecare din cele trei cuvinte luate în parte, dar nu și întregul.
– Desigur!, a exclamat, cu nedisimulată satisfacție în glas, algerianul, observînd ignoranța mea în domeniu. Cine nu a căzut în extaz admirînd frumusețea acelor conglomerate de cristale de ghips de culoare galbenă sau roșcată care apar pe anumite terenuri denumite în arabă „sabkha” la singular și „sibakh” la plural, adică în mlaștinile sărate din fundul unor văi sahariene?
– Aaa…, este vorba de ghips, adică de sulfatul natural hidratat de calciu sub formă de cristale monoclinice transparente, incolore sau divers colorate, am încercat eu să arăt că am unele cunoștințe în domeniu.
– Ooo, vorbiți tot mai bine în franceză, nu ca precedentul candidat, care, cînd a fost întrebat ce vîrstă are, a răspuns indicînd… anul lui de naștere, m-a încurajat același domn, stîrnind zîmbete întinse pînă la urechi din partea algerienilor și reținute din partea românilor prezenți în comisie.
– Aș dori să am ocazia să văd aceste roze de nisip, am dat eu glas unei dorințe, după ce am lăsat ca asistența să guste în tihnă momentul vesel.
– O să aveți această ocazie chiar din această toamnă, m-a asigurat – cu multă bună dispoziție – înaltul funcționar algerian; și a avut dreptate: peste cîteva zile am aflat că am fost selecționat pentru a acorda asistență didactică la Școala Normală Superioară de învățămînt Politehnic din Oran.
…A doua oară am avut posibilitatea de a intra în contact direct cu rozele de nisip. într-o zi de mai a anului 1984 mă aflam – cu autoturismul „Dacia 1310″, adus de mine din România, pe drumul care leagă localitățile Ouargla și Touggourt. La un moment dat a trebuit să „trag pe dreapta” pentru a ceda trecerea unei lungi coloane de mașini militare. Soția mea, Ella, și-a pus pe cap pălăria de soare, aflată pe bancheta din spate, și a îndrăznit să iasă afară, iar eu am imitat-o. Am simțit pe pielea mea că soarele avea motorul nuclear turat la maximum. Aerul vibra și altera conturul dunelor din apropiere, dîndu-ne impresia unor iminente avalanșe de nisip. în apropiere am constatat că ceea ce noi credeam că este un panou mobil de protecție contra înnisipării șoselei, era o masă din lemn pe care – spre surpriza noastră – erau expuse… roze de nisip. în dreptul fiecărei bucăți de mineral era înfiptă cîte o bucată de tablă subțire pe care se putea citi prețul scris cu vopsea. într-un colț al mesei se găsea o cutiuță metalică în care se găseau cîteva monezi de unu, cinci și zece dinari algerieni. Am înțeles că ne aflam într-un spațiu comercial sui-generis, fără vînzător și casier. Toate exponatele erau splendide, ceea ce făcea alegerea dificilă. Ghipsul cristalizase sub forma unor flori ca de trandafir de culoare galben-brună cu mai multe rînduri de petale răsucite. Am ales unul dintre cele mai mari exponate, de dimensiunile unei jumătăți de cărămidă, format din zeci de roze de nisip de dimensiunile unor nuci lipite unele de altele în poziții aleatoare. Am plătit această marfă introducînd în cutia metalică o monedă de 5 dinari (1 dolar # 5 dinari).
Cînd am dorit să plecăm din „boutique” ne-am intersectat cu un grup de turiști belgieni, conduși de un ghid algerian îmbrăcat în burnus (manta de lînă, cu glugă, purtată de arabi), care și-a început prezentarea astfel:
– Desigur, dumneavoastră știți faptul că petalele de roze au fost utilizate încă din antichitate pentru mirosul lor deosebit de plăcut. De exemplu, regina Cleopatra VII a Egiptului elenistic (51-49 și 48-30) și-a petrecut prima noapte de dragoste cu generalul roman Antoniu pe o saltea groasă de 45 de centimetri formată din… petale de roze.
La o asemenea introducere interesantă, eu și soția mea am început să tragem cu urechea la vorbele ghidului. La un moment dat, un domn longilin, cu lentilele ochelarilor foarte bombate, avînd o figură de șoarece de bibliotecă, l-a întrerupt pe algerian cu o întrebare:
– De ce aceste exponate se numesc roze de nisip și nu pene de nisip, deoarece, după mine, ele seamănă cu ghemotoace din fulgi de gîscă, care, după cum prea bine știți, sînt utilizați la fabricarea saltelelor?
– întrebarea dumneavoastră nu a fost prevăzută în scenariul acestei vizite, așa că m-ați obligat să răspund liber. Denumirea de roze de nisip este justificată datorită faptului că în deșert nu cresc flori adevărate și sună mai bine cînd beduinii oferă iubitelor lor „uard ar-raml”, adică roze de nisip decît „rișaț ar-raml”, adică pene de nisip, nu-i așa?
– Aveți perfectă dreptate, dar mai am alte nelămuriri. De exemplu, ați spus că formarea acestor exponate a avut loc prin evaporarea intensă a apei din ghipsul înconjurat de nisip fierbinte. Dar, vă întreb eu, de unde apă în Sahara, dacă aici plouă așa de rar?
– Aveți dreptate, domnule. Tocmai la întrebarea dumneavoastră urma să mă refer cînd m-ați întrerupt. Apa necesară formării acestor bijuterii ale naturii provine din ploaie sau din… necesitățile firești ale animalelor sau oamenilor. Din acest motiv, cele mai multe roze de nisip se găsesc de-a lungul traseelor caravanelor sau ale raliului Paris – Dakar.
– Să înțeleg că mărimea rozelor de nisip depinde de gabaritul oamenilor sau animalelor care au contribuit la formarea lor? a insistat turistul belgian.
– …Sau de intensitatea și durata ploii, a simțit nevoia să precizeze ghidul, după care a întrebat: mai sînt și alte nelămuriri?
Tăcerea care s-a lăsat în întreaga asistență a fost o dovadă a faptului că ghidul explicase foarte bine, în cel mai mic amănunt. Totuși, eu am plecat de acolo cu o întrebare retorică bine înfiptă în minte: bucata de rocă pentru care plătisem 5 dinari se formase prin evaporarea apei de ploaie, sau nu?t să iasă afară, iar eu am imitat-o. Am simțit pe pielea mea că soarele avea motorul nuclear turat la max

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!