Doru CIUCESCU
Cine parcurge cu un mijloc rutier traseul de 240 de kilometri dintre Casablanca și Marrakech are, după 70 de kilometri, plăcuta surpriză să traverseze orașul Settat, reședința provinciei Șauia. Chiar la intrare, pe partea stîngă, călătorul este întîmpinat de verdeața bine întreținută a unui teren de golf. În al doilea plan, pe o colină joasă se poate observa ansamblul arhitectural modern al clădirilor Universității „Hassan I”. Pe partea dreaptă se întinde domeniul unui hotel de 4 stele, urmat de cel al „Casei agronomului”. În continuare, ambele părți ale bulevardului „Muhammad al V-lea” sînt ocupate de un parc lung de cîțiva kilometri după care, brusc, pe partea stîngă se deschide perspectiva sediului Prefecturii, iar pe partea opusă strălucește complexul din beton și sticlă al bibliotecii municipale. De aici, densitatea clădirilor crește pe măsură ce se apropie de piața „An-Nasr” (Victoria), unde un sens giratoriu ușurează traficul rutier pentru cele cîteva bulevarde care se intersectează aici. Această piață pătrată cu o suprafață de aproximativ un hectar este străjuită pe trei laturi de palmieri umbroși și chiar de pini adaptați la clima mediteranean-oceanică; a patra latură mărginește sediul Primăriei, o impunătoare clădire a cărei fațadă conține numeroase elemente decorative arabe: coloane, arcade în formă de potcoavă, grile din zidărie, arabescuri.
Surpriza plăcută a călătorului rutier continuă și dincolo de piața „An-Nasr”, unde bulevardul „Hassan al II-lea” este flancat de clădiri „flambant neuves” (strălucind de noi ce sînt), la parterul cărora sînt amenajate sedii de bănci sau magazine cu vitrine atrăgătoare. Undeva, spre ieșirea din oraș, se găsește pe partea stîngă autogara, iar pe cea dreaptă – gara feroviară, ambele, bineînțeles, construite recent. Dar călătorul rutier neavizat ar putea să nu observe statuia de bronz a unui căluț, cocoțată în vîrful unei coloane înalte de aproximativ 10 metri și situate chiar în mijlocul insulei circulare din sensul giratoriu al pieței „An-Nasr”.
Am avut ocazia să locuiesc un an în Settat, unde am acordat asistență didactică la Institutul Superior de Tehnologie Aplicată, motiv pentru care prezența căluțului de bronz din piața „An-Nasr” nu avea cum să-mi scape, ba chiar m-a intrigat, deoarece în tot Marocul nu am mai observat alte statui, cu excepția impunătoarei statui ecvestre a mareșalului Louis Hubert Lyautey, situată în spatele grilajului din oțel forjat al curții Consulatului Francez din Casablanca. Misterul căluțului de bronz l-am dezlegat în urma discuției pe care am avut-o la Settat cu „muaallim” (maestrul) Haffar (Sculptorul) Brunzi (Bronzatul), profesor la Ecole des Beaux-Arts (Școala de Arte Plastice) din Casablanca. Era o seară liniștită de mai și mă aflam la o masă amplasată chiar pe trotuarul unei cafenele situată la parterul clădirii de la intersecția bulevardelor „Muhammad al V-lea” și „Hassan al II-lea”, de unde se deschide panorama pieței „An-Nasr”. Tocmai mă uitam la căluțul de bronz, care reflecta o rază rătăcită de soare, cînd am auzit: „Bonjour, monsieur Doru”. Mi-am întors privirea și l-am recunoscut imediat pe „muaallim” Haffar, pe care îl cunoscusem la diferite vernisaje de pictură din Casablanca, unde obișnuiam să ne retragem la sectorul rezervat băuturilor alcoolice pentru a ne stimula astfel conversația. Era un om relativ scund, însă cu un cap mare și o claie de păr negru nepieptănat, ușor ondulat, care îi cădea pe umeri. Sprîncenele stufoase și barba lungă, pornită imediat de sub ochii lui negri, îi dădeau un aer destul de fioros. O cămașă multicoloră, largă, cu mîneci scurte, îi camufla cu greu abdomenul. În ciuda corpolenței, maestrul Haffar se deplasa foarte ușor. „Tocmai am sosit de la Marrakech, unde am fost invitat la vernisajul unei expoziții de pictură a unui spaniol. Mă simt cam obosit. Tu știi că „la tortilla” (omleta spaniolă) cere bere, așa că m-am gîndit să fac o escală cît să beau un ceai de mentă și să se mai răcească motorul mașinii mele”, mi s-a confesat el după ce s-a așezat pe scaunul liber de lîngă mine. Am comandat două pahare cu ceai de mentă și l-am întrebat ce știe despre căluțul de bronz:
– Această statuie este opera unui artist englez al cărui nume îmi scapă acum. Deoarece edilii din Settat nu au fost de acord cu prețul solicitat inițial de sculptor, dimensiunile calului au fost micșorate corespunzător, mi-a răspuns „muaallim” Haffar, după care a luat o sorbitură de ceai.
– De ce nu am văzut și alte statui în Maroc? m-am grăbit eu cu o altă întrebare, văzînd că lichidul din paharul maestrului a scăzut pe jumătate.
– După cum știi și tu, de teama reîntoarcerii la idolatrie prescripțiile din Biblie interzic reprezentarea figurii umane sau animale. Pe de altă parte, în Coran nu există o interdicție explicită în acest sens. Cu toate acestea, teologii noștri musulmani i-au atribuit Profetului Muhammad cuvintele: „Cei ce vor să imite sau să egaleze, reprezentînd oameni sau animale, actul creator al lui Allah, vor fi sortiți chinurilor iadului”. În această ordine de idei trebuie să adaug faptul că în versetul 14 al suratei „Animalele” din Coran stă scris: „Să nu fii niciodată printre făcătorii de dumnezei”. Mai este necesar să precizez că prin făcători de dumnezei sau de co-dumnezei se înțelege mulțimea celor care venerează și alte divinități, pe lîngă Allah.
Ajuns aici, „muaallim” Haffar a mai luat o sorbitură de ceai, golind astfel paharul. Impacientat de situația creată, am mai pus repede o întrebare:
– De ce, totuși, la Settat există o statuie?
– Municipiul Settat a beneficiat de sprijinul larg al lui Driss Basri, care s-a născut aici și a fost ministru de interne între 1974 și 1999. El a fost singurul apropiat din afara familiei regale căruia regele Hassan al II-lea i s-a adresat cu apelativul „mon fils” (fiul meu). Personalitatea complexă și contradictorie a lui Driss Basri a permis ridicarea acestei statui în Settat.
…Cerul se întunecase de tot, iar „muaallim” Haffar s-a ridicat în picioare să plece. În grabă, am mai pus o întrebare care mi-a venit instantaneu în minte:
– Există poezii despre cai în literatura arabă? De exemplu, un poet român a scris poezia „El Zorab”, în care este vorba de un cal pur-sînge arab…
Această întrebare l-a făcut pe „muaallim” Haffar să se oprească din mers un moment:
– În primul rînd trebuie să știi că „El Zorab” se pronunță „Az-Zurab” și se scrie „Al Zurab”. Cît despre poezia arabă, ea s-a dezvoltat foarte mult; există chiar și așa-numita poezie „hamria” (bahică). Ajuns aici, „muaallim” Haffar a apucat să facă un pas:
– „Muaallim” Haffar, cum se traduce din arabă numele „Al Zurab”? i-am mai pus eu o întrebare, apucîndu-l de braț.
– „Al Zarub” înseamnă „trecerea” sau „pasajul”, iar „al zaribia” -stîna. „Al Zurab” ar putea fi una din cele două denumiri pronunțate într-un dialect oriental al limbii arabe, a mai adăugat „muaallim” Haffar grăbit, după care am mai auzit doar „bis-slama” (la revedere)!
Lasă un răspuns