Doru CIUCESCU
Aflată la un capăt al străzii Tata, lungă de cel mult 500 de metri, care mărginește primăria, consulatul francez, un magazin universal, o librărie și cîteva buticuri cu articole de îmbăcăminte, piața Mers Sultan reprezintă un colț cosmopolit din Casablanca atît prin arhitectură, cît și prin varietatea serviciilor oferite: două braserii, un restaurant Mc’Donald, o cafenea, o farmacie, o librărie și o patiserie.
Era o după-amiază cu un soare torid, ca într-o zi de iulie în București, cînd deasupra asfaltului încins aerul vibrează, amețind privitorii, astfel că nu am putut rezista prea mult tentației de a intra în braseria Mers Sultan, unde se pot bea bere rece și alte băuturi alcoolice numai în spatele geamurilor fumurii, în timp ce la măsuțele scoase pe trotuar pot fi servite doar cafele, ceaiuri sau diverse sucuri.
La bar era de serviciu „sidi” (domnul) Khabir (Cunoscătorul) Bintabaj (Fiul bucătarului), o cunoștință mai veche de a mea, deoarece frecventam săptămînal această braserie avînd în vedere că era situată la cel mult trei minute de mers pe jos de garsoniera unde locuiam. Înalt, brunet, cu părul creț tuns scurt și vopsit în culoarea florii de dovleac, în vîrstă de aproximativ 35 de ani, „sidi” Khabir mă privea întrebător cu ochii lui mari și negri.
– Comme d’habitude, oui (Ca de obicei, da)?, m-a întîmpinat el, în timp ce eu luam loc pe unul dintre scaunele înalte din jurul barului. Aceasta însemna ca să fiu servit cu o bere indigenă la sticlă de 330 de mililitri, denumită „Flag speciale”, o farfurioară cu sardine fripte bine în ulei și foarte sărate, o alta cu o porție de cartofi prăjiți, încă una cu alune prăjite și una cu ketch-up. M-am uitat în jur și am observat că salonul era plin cu marocani care serveau „comme d’habitude”, doar că pe masă tronau mai multe sticle golite de bere, care erau aliniate cu mîndria vînătorului ce-și admiră trofeele. Mie, datorită căldurii nu aveam chef să mănînc ceva, ci doar să-mi astîmpăr setea cu o bere rece.
– Hm, sidi, eu aș dori o bere „Flag speciale”, alături de un preparat din carne de…cămilă, am încercat eu o stratagemă, crezînd că nu are în camera frigorifică așa ceva și, astfel, să scap mai ieftin. La auzul unei astfel de pretenții, sidi Khabir a rămas „la bouche bée” (cu gura căscată) pentru cîteva secunde, timp în care ochii lui mult măriți mă scanau de jos în sus și invers pentru a vedea dacă am vorbit serios sau am glumit.
– Din carne de cămilă v-aș prepara kufța (chiftele), mi-a făcut el o primă ofertă, însoțită de un surîs profesional.
– Sidi Khabir, cred că dacă ți-aș fi cerut să-mi pregătești cămilă umplută nu m-ai fi refuzat. Apropo, aceast fel de mîncare este real sau constituie numai o glumă?
– Usțed (Profesore) Doru, în primul rînd, trebuie să știți că în arabă cămilă umplută se spune „jamal mahți”. Eu m-am născut și am petrecut copilăria în mica localitate Erfud, situată în apropiere de frontiera cu Algeria, pe malul uedului Rheris. Cînd plouă, în albia uedului se adună apă plină de mîl, care se scurge cîteva sute de kilometri în deșertul Sahara, după care dispare în nisip. Acolo am văzut o nuntă la care au participat aproape 400 de persoane pentru care s-au pregătit două cămile umplute.
– Este foarte interesant ce-mi spui. Știi cumva rețeta de preparare a acestui fel de mîncare demn de a fi trecut în Guiness Book of World Records (Cartea Guiness a recordurilor mondiale)?
– Desigur, eu știu tot, nu degeaba mă cheamă Khabir (Cunoscătorul). Rețeta este următoarea: un baiir (cămiloi) de mărime mijlocie, în greutate de aproximativ 650 de kilograme, un cabș (berbec) de mărime mijlocie, în greutate de aproximativ 30 de kilograme, 20 dica (cocoși) de mărime mijlocie, în greutate de aproximativ două kilograme, 60 de ouă, 12 kilograme de orez, 6 litri de ulei, două kilograme de alune, 5 kilograme de piper, sare după gust. Cămiloiului i se îndepărtează cocoașa. Sînt fierte separat carcasele cămiloiului, berbecului și cocoșilor. Ouăle sînt fierte și sînt decojite. Din orez se prepară pilaf cu alune și piper. Se frig separat cămiloiul, berbecul și cocoșii. Apoi cocoșii sînt umpluți cu ouă și orez cît cuprinde, după care berbecul este umplut cu cocoși și orez cît cuprinde. În sfîrșit, se umple cămiloiul cu berbec, cocoși și pilaf cît cuprinde. Pe o tavă pe măsură se întinde restul de pilaf, iar deasupra se așează cămiloiul umplut. Fiecare comesean își taie cu ajutorul unui cuțit o bucată de carne de unde dorește și își ia pilaf cît poftește, pe care le așează într-o farfurie.
– Sidi Khabir, l-am întrerupt eu, să începem cu berea și apoi cu chiftelele din carne de cămilă. Ce zici?
– Desigur. Însă carnea de cămilă poate fi toxică pentru cei care nu sînt obișnuiți cu acest aliment, dacă mănîncă mai mult de 500 de grame.
Ajuns la acest avertisment, sidi Khabir s-a oprit și a dispărut în bucătărie. După o jumătate de oră de așteptare, timp în care am băut o bere, am fost servit cu o farfurie plină de chiftele din carne de cămilă, care aveau o formă alungită, asemănătoare mititeilor de la noi. Am mîncat pe îndelete și mi s-au părut foarte gustoase. Am mai băut o bere rece între timp.
– Care a fost rețeta de preparare a chiftelelor? l-am întrebat eu.
– La 500 de grame de carne tocată de cămilă am utilizat 3 ouă, 50 de grame pesmet, 125 mililitri de ulei, o linguriță de „ras al hanuț” (amestec de cel puțin 20 de condimente), sare după gust.
– Cît mă costă consumația? l-am întrebat eu,în final.
– Aveți de plătit numai două beri. Chiftelele le considerați o ofertă promoțională din partea mea. Primesc asemenea comenzi foarte rar pentru că, noi, arabii, deși nu este interzis în Coran, evităm să mîncăm carne de cal și de cămilă, din respect pentru aceste animale. În general, numai beduinii consumă carne de cămilă, deoarece ei nu pot crește vite sau oi în deșert. Pentru acești nomazi ai deșertului cămila reprezintă un mijloc de transport, un paravan umbros, precum și o sursă de carne, lapte, piele și lînă.
– Merçi pour tout (mulțumesc pentru tot), sidi Khabir. Data viitoare voi face aceeași comandă, măcar să știu… cît mă costă!
Am ieșit din braserie avînd în gînd întrebarea retorică: dacă aș fi comandat un elefant umplut, cum ar fi reacționat sidi Khabir?
Lasă un răspuns