Doru CIUCESCU
Printre imaginile reprezentative frecvente ale reclamei turistice făcute Marocului se numără și străvechea tăbăcărie din Fez. Acest obiectiv fusese notat de mult timp pe agenda mea cu asterix, adică avea prioritate. Așa s-a făcut că într-o dimineață eram cu soția pe peronul gării din „Fas” (Fez) odihniți și bine dispuși, deoarece străbătusem într-un „wagon-lit” (vagon de dormit) cei aproape 400 de kilometri care despart Casablanca de această localitate.
Se anunța o zi toridă, ca una de sfîrșit de iulie, dar aerul era încă răcoros datorită influenței colinelor împădurite care se vedeau din jur. Protejați de borurile largi ale pălăriilor de paie, am ieșit din gară în căutarea unui mijloc de transport spre tăbăcăria din Fez. N-am apucat să facem doi pași și ne-am trezit în față cu Dalil (Ghidul), unul dintre studenții mei de la Institutul Industrial Superior din Casablanca. Îmbrăcat în albul strălucitor al unui „T-shirt” strîns pe corp și al unei perechi de „jeans”, cu ochii mascați de ochelari de soare enormi, nu l-aș fi cunoscut dacă nu s-ar fi recomandat singur:
– Bonjour, monsieur, bonjour madame. Je suis Dalil, votre étudiant. Quelle surprise pour moi de vous voir dans une des quatre villes impériales du Maroc! (Bună ziua, domnule, bună ziua, doamnă. Eu sînt Dalil, studentul dumneavoastră. Ce surpriză pentru mine să vă văd într-unul dintre cele patru orașe imperiale din Maroc!).
– Aa, bună ziua, Dalil. Ce faci tu la Fez?
– Lucrez ca ghid sezonier pe perioada vacanței în această localitate milenară, unde locuiesc bunicii din partea mamei mele. Poate nu știți, dar femeile originare din Fez sînt vestite pentru frumusețea lor, a ținut să menționeze cu mîndrie nedisimulată Dalil. Dumneavoastră ce faceți aici. Doriți să vizitați celebra tăbăcărie din Fez?
– Ai ghicit. Cum se ajunge acolo?
– De la gară se ia autobuzul pentru Fez Bali, un cartier asemănător cu „Madina al Qadima” (Orașul vechi) din Casablanca și care cu cei 300 000 de locuitori este cea mai mare aglomerare urbană de acest fel din Maroc. Este un un adevărat labirint de străduțe și nu v-aș recomanda să vă aventurați acolo fără un ghid.
Ajuns aici, Dalil s-a oprit, așteptînd cu interes reacția mea. Mie „mi-a căzut fisa” repede.
– Așa cred și eu. Am nevoie de un ghid și m-am gîndit la tine, dar nu pe gratis. Cît mă costă?
– Tariful este pe oră. Pentru o oră se plătesc 30 de dirhami (1 dolar #10 dirhami), a răspuns fără să clipească Dalil.
– Ma și mușchila (Nici o problemă) i-am replicat eu în arabă, după care am continuat în franceză: tariful tău îmi convine. Eu am nevoie de două ore. Ce zici?
– Foarte bine. Putem începe chiar acum pentru că autobuzul a venit în stație.
…După aproximativ un sfert de oră am coborît din autobuz și Dalil a început prezentarea: Ne aflăm în Bali, cel mai vechi cartier din Fez, fondat în 789 pe malul pîrîului Fez, afluent al rîului Sebu, de către sultanul almoravid Idriss I. În fața noastră se găsește moscheea Karaiun, fondată în 857, în cadrul căreia funcționează cea mai veche universitate islamică din lume. De acum vom intra într-un labirint de străduțe pentru a ajunge la «madbaghra» (tăbăcărie).. Ne-am pierdut, figurativ vorbind, în labirintul străzilor strîmte din Fez al Bali, cu lățimea cuprinsă între unu și doi metri. Pe lîngă noi treceau măgăruși încărcați cu desagi sau călăriți de oameni grăbiți. După cîteva minute de mers, un miros pestilențial ne dădea de înțeles că ne apropiam de tăbăcărie. Am mai urcat niște trepte și am ajuns pe o terasă, aflată la nivelul primului etaj, de unde am avut o vedere panoramică a întregului atelier de tăbăcărie amenajat în aer liber. Lîngă noi se aflau zeci de turiști din toate colțurile lumii, dintre care unii țineau o batista la nas. Dalil a început un text bine învățat pe de rost: Marocul este vestit de secole pentru calitatea produselor de piele. De altfel, cuvîntul francez «maroquin», care înseamnă piele tăbăcită de capră, derivă de la cuvîntul «marocain», adică din Maroc; aceeași proveniență are și cuvîntul francez «maroquinerie». Tăbăcirea este procesul de transformare a pielii brute într-un produs imputrescibil, care cuprinde o serie de operații: 1) operații pregătitoare, de obținere a pielii-gelatină; 2) tăbăcirea propriu-zisă, prin care pielea-gelatină este tratată cu tananți pentru a deveni imputrescibilă; 3) finisarea, vopsirea, uscarea, ungerea, întinderea, călcarea…
În timp ce ghidul nostru vorbea, noi am văzut o suprafață aproximativ dreptunghiulară, cu lungimea de 125 metri și lată de cel mult 20 de metri, mărginită de clădiri cu maxim două etaje, văruite în alb, în care erau dispuse sute de cuve rotunde, cu diametrul de unu pînă la doi metri și înălțimea de maxim un metru, ca niște ghizduri de fîntînă de la noi, doar că erau executate din cărămidă. Lichidul din cuve prezenta culori diferite, în funcție de fluxul tehnologic; în capătul opus al atelierului domina albul varului pentru curățirea pieilor, la mijloc se impunea culoarea maronie a soluțiilor cu tananți, iar treimea apropiată încînta ochii datorită paletei largi de culori ale vopselelor. Pe marginea unor cuve erau stivuite piei care urmau să intre în diferite faze ale procesului de tăbăcire. Un număr redus de lucrători desculți, îmbrăcați în tricouri rupte și pătate cu toate vopselele din cuve, cu pantalonii suflecați pînă deasupra genunchilor, avînd pe cap pălării zdrențuite de paie, trebăluiau cu mișcări lente sub bătaia nemiloasă a razelor de soare. Vaporii substanțelor utilizate la tăbăcire făceau aerul aproape irespirabil. Eram numai de cîteva minute în acea atmosferă și deja simțeam că mă sufoc. Soția mea, profesoară de chimie, a avut o curiozitate profesională:
– Dalil, spune-mi, te rog, unde este stația de neutralizare a soluțiilor utilizate la tăbăcire, pentru că eu nu o văd?
– Nu există o asemenea stație. Toate soluțiile chimice sînt aruncate direct în pîrîul Fez, care curge chiar dedesubt și asigură o canalizare subterană naturală. Așa a fost concepția celor care au pus bazele orașului acum mai bine de 1000 de ani.
– În zilele noastre, chiar dacă există stații de neutralizare a soluțiilor chimice, se întîmplă de multe ori că ele nu sînt utilizate la întreaga capacitate sau sînt defecte, a rostit cu tristețe soția mea un gînd, care coincidea cu al meu. Conduși de Dalil, am mai parcurs zeci de străduțe pitorești din cartierul Fez Bali, unde parcă timpul s-a oprit cu secole în urmă, dar mie gîndul acela nu-mi dădea pace…
Lasă un răspuns