Niciun jucător de la jocul Joker de duminică nu a reușit să nimerească combinația câștigătoare. Prin urmare, fondul de câștiguri s-a reportat pentru extragerea ce va avea loc joi, 20 decembrie. Suma pusă în joc de Loteria Română a ajuns la aproape 13 milioane de lei (circa 2,9 milioane de euro).
În primele 11 luni ale acestui an, Loteria Română a acordat la jocurile automatizate pe care le organizează peste 6,4 milioane de premii, în valoare totală de peste 125,6 milioane euro. (Florentin RADU)
13 milioane de lei, la Joker
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.