Mastertat interdisciplinar AFACERI ŞI ECONOMIE INTERNAŢIONALĂ – valoare adăugată comunicării internaţionale în politică şi economie
Contextul regional impune
România, poarta dintre Balcani şi Caucazul de Sud care, prin Azerbaijan, deschide drumul spre regiunea strategică din punct de vedere energetic a Mării Caspice, trebuie să pregătească specialişti pentru întreaga dimensiune a construcţiei europene şi euroatlantice.
Regiunea Galaţi – Brăila are misiunea de a construi o viziune comună care să coaguleze ansamblul geopolitic şi cultural format din Europa de Sud- Est, Marea Neagră, Caucazul în atingerea unor obiective comune privind siguranţa şi stabilitatea în această regiune dar şi schimburile interculturale.
Singura Facultate din Estul României care are un program de masterat ai cărui absolvenţi vor avea un rol major în realizarea unui sistem internaţional în care talerul intereselor comune ale statelor, de cooperare şi colaborare va contrabalansa puternic talerul intereselor concurente, este Facultatea de Comunicare şi Relaţii Internaţionale a Universităţii “Danubius” din Galaţi.
Analiză. Anticipare. Consiliere. Implementare
Masteratul de Afaceri şi Economie Internaţională se adresează candidaţilor care doresc să posede excelente abilităţi profesionale, o solidă formaţie culturală şi care doresc să îşi împrospăteze competenţele prin conectarea interdisciplinară a ştiinţelor politice, juridice, economice şi ale comunicării.
Parcurgerea unor discipline precum: Tendinţe actuale în relaţiile internaţionale, Relaţii publice în mediul internaţional, Comunicare în afaceri, Negociere în afaceri, Globalizare, Managementul afacerilor în mediul internaţional etc., fundamentează practica relaţiilor internaţionale ca ştiinţă socială şi artă a analizării unor tendinţe, a anticipării consecinţelor, a consilierii liderilor politici şi a implementării programelor de acţiune planificate care vor servi atât intereselor naţionale cât şi celor internaţionale.
Destinaţie finală: Comunicare internaţională pentru afaceri într-o societate globală
Masteranzii înscrişi la programul de masterat Afaceri şi Economie Internaţională vor beneficia în decursul a doi ani de studii de o pregătire interdisciplinară performantă care le va oferi baza teoretică şi deprinderilepractice pentru inserţia precisă în instituţii şi organisme în care să îşi utilizeze competenţele.
120 de credite acumulate după finalizarea studiilor vor atesta faptul că absolvenţii masteratului Afaceri şi Economie Internaţională sunt specialişti pregătiţi să se integreze în viaţa politică şi diplomaţie, asigurând consultanţă sau analiză prin aplicarea strategiilor de comunicare internaţională, contribuind astfel la crearea unui corp profesional bine pregătit al funcţionarilor publici europeni.
Opţiunile profesionale sunt amplu diversificate pentru absolvenţii programului de masterat Afaceri şi Economie Internaţională, competenţele pe care le vor dobândi absolvenţii acestui program masteral deschizându-le nenumărate oprtunităţi de a profesa în întreaga lume ca funcţionari publici, consultanţi în comunicare, experţi în cadrul instituţiilor europene şi internaţionale, administraţiilor locale şi regionale, ONG-urilor, grupurilor mass-media, departamentelor de comunicare din cadrul IMM-urilor, firmelor transnaţionale şi de consultanţă etc.
Înscrierea în prima sesiune de admitere, până la sfârşitul lunii iulie, asigură candidatului statutul de admis şi reduce substanţial taxa de studii.
Mai multe detalii despre admitere, găsiţi aici.
Şef Birou Relaţii Publice,
Ana Alina DUMITRACHE
Lasă un răspuns