Cercul de Istorie „Cultul Eroilor”, coordonat de profesorul Didi Alistar, organizează în cabinetul de Istorie a Școlii „Mihai Drăgan” astăzi, 23 ianuarie, la ora 12.00, simpozionul „145 de ani de la Unirea Principatelor Române”. În cadrul acestei manifestări, elevii școlii vor susține comunicări care se anunță interesante și rup barierele stereotipiei pentru astfel de momente istorice. Sub îndrumarea prof. Eugenia Ababei, elevul Cosmina Cocrea (clasa a VIII-a F) va vorbi despre „Personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza”. Elevul Mircea Cătălin (clasa a VIII-a A), sub îndrumarea prof. Didi Alistar, va prezenta lucrarea „Bacăul și mișcarea pentru Unirea Principatelor Române”, iar Laura Mălâia (clasa a VIII-a A) va vorbi despre „Aplicarea Legii Instrucțiunii Publice – 1864 – în județul Bacău”. Manifestarea prilejuită de imediata apropiere a serbării Unirii Principatelor se va încheia cu un program cultural-artistic susținut de elevii claselor a II-a B și E (coordonatori înv. Gheorghe Spiridon și Doina Spiridon), clasa a IV-a D (înv. Ioan Nicolae), clasa a IV-a B înv. Elena Pătrău, precum și corul Școlii „Mihai Drăgan” coordonator prof. Adina Lupu. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns