Consiliul local Bacău va aloca peste 1,5 miliarde de lei pentru organizarea tradiționalului Festival Arlekin, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Festivalul este programat să se desfășoare între 1 și 3 iunie, și va cuprinde un festival de folclor, concursuri sportive, de cross, role și street-ball, demonstrații de rachetomodele și de arte marțiale, expoziții de pictură și grafică.
Anul acesta, în cadrul festivalului va avea loc și o tentativă de doborîre a unui record mondial – cel de dans sincron. Bacăul își propune să intre în Cartea Recordurilor cu 3.500 de copii dansatori, pentru a detrona orașul Tîrgoviște, care a intrat în Gussiness Book, cu 2.400 de dansatori.
Partea muzicală va fi asigurată de 3 Sud Est, Voltaj, Fly Project, Funky DJ-S și va fi organizată o discotecă în aer liber cu participarea unor cunoscuți DJ. (Răzvan BIBIRE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.