Știrile Zilei
17:07 [Top Story] — FOTO | Trafic de droguri în Bacău: doi bărbați arestați preventiv, iar complicea lor, plasată în arest la domiciliu • 16:37 [Top Story] — DAN AIR a cerut intrarea în insolvență. Compania aeriană avea datorii de peste 1,6 milioane de lei către Aeroportul Bacău • 14:03 [Top Story] — Femeie înșelată cu peste 250.000 de lei într-o afacere fictivă cu criptomonede. A fost indusă în eroare de un individ din Bacău, cu documente și fotografii create cu ajutorul inteligenței artificiale • 10:55 [Anunțuri] — COMUNICAT DE PRESĂ începere proiect Dezvoltarea infrastructurii educaționale pentru învățământul gimnazial, comuna Plopana, sat Plopana, județul Bacău • 10:45 [Expert] — Facturi mai mici cu un termoșemineu? Cum calculezi investiția și costurile reale pentru iarna 2026–2027 • 09:45 [Anunțuri] — Informare publică: Avarie pe strada Alexandru Ioan Cuza din orașul Onești! • 07:54 [Actualitate] — Accident rutier în Livezi: o persoană a rămas încarcerată după impactul dintre un autoturism și un autotren • 07:19 [Top Story] — Mai puține locuințe noi în Bacău. Numărul imobilelor finalizate a scăzut cu peste o treime față de anul trecut • 07:02 [Top Story] — Primăria Bacău anunță că vrea să monteze cuști supravegheate video prin oraș, pentru capturarea câinilor fără stăpân • 17:07 [Top Story] — FOTO | Trafic de droguri în Bacău: doi bărbați arestați preventiv, iar complicea lor, plasată în arest la domiciliu • 16:37 [Top Story] — DAN AIR a cerut intrarea în insolvență. Compania aeriană avea datorii de peste 1,6 milioane de lei către Aeroportul Bacău • 14:03 [Top Story] — Femeie înșelată cu peste 250.000 de lei într-o afacere fictivă cu criptomonede. A fost indusă în eroare de un individ din Bacău, cu documente și fotografii create cu ajutorul inteligenței artificiale • 10:55 [Anunțuri] — COMUNICAT DE PRESĂ începere proiect Dezvoltarea infrastructurii educaționale pentru învățământul gimnazial, comuna Plopana, sat Plopana, județul Bacău • 10:45 [Expert] — Facturi mai mici cu un termoșemineu? Cum calculezi investiția și costurile reale pentru iarna 2026–2027 • 09:45 [Anunțuri] — Informare publică: Avarie pe strada Alexandru Ioan Cuza din orașul Onești! • 07:54 [Actualitate] — Accident rutier în Livezi: o persoană a rămas încarcerată după impactul dintre un autoturism și un autotren • 07:19 [Top Story] — Mai puține locuințe noi în Bacău. Numărul imobilelor finalizate a scăzut cu peste o treime față de anul trecut • 07:02 [Top Story] — Primăria Bacău anunță că vrea să monteze cuști supravegheate video prin oraș, pentru capturarea câinilor fără stăpân

18.000 de persoane au votat în județul Bacău pe listele suplimentare!

Redacția Ziarul de Bacău

18.872 de alegători au votat în județul Bacău, la scrutinul de duminică, iar prezența lor a fost înregistrată pe listele suplimentare. Aceasta înseamnă că respectivele persoane nu s-au aflat pe listele permanente, puse la dispoziția secțiilor de votare de Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei. Numărul celor care au votat, în condiții ce ridică semne de întrebare, în județul Bacău, este însă și mai mare, pentru că cifra de 18.872 era înregistrată la Biroul Electoral de Circumscripție (BEC) Bacău, ieri, în jurul după-amiezii, iar numărătoarea voturilor se afla în plină desfășurare.
Legea electorală pentru scrutinul din 28 noiembrie a permis și aproape că a încurajat tentativa de a vota de mai multe ori. Legea nu a impus ca votul să se facă în baza cărții de alegător și a permis ca electorii să se prezinte la urne cu buletinul sau cartea de identitate. Dacă, în cazul buletinului, posibilitatea de a vota de două ori a fost aproape imposibilă, în condițiile în care ștampila cu însemnele „votat” nu a putut fi ștearsă din document, cu totul altfel au stat lucrurile în cazul cărții de identitate. Dovada că o persoană a votat a fost timbrul aplicat pe spatele cărții de identitate și care s-a putut desprinde cu foarte mare ușurință, dînd posibilitatea unui alegător să se prezinte din nou la urne, eventual în alte secții de votare, unde au fost înscriși pe listele suplimentare. O procedură extrem de simplă și care se pare că a fost folosită din plin, mai ales de reprezentanții partidului aflat la guvernare.
în secțiile de votare au existat două tipuri de liste suplimentare: 8.410 persoane au fost înscrise în categoria celor care nu s-au regăsit pe listele oferite de poliție, iar alte 10.462 de alegători s-au aflat în tranzit. în condițiile în care, prin Gara Bacău, trec, în medie, într-o zi de duminică de vară, în jur de 3.500 de persoane, atracția pentru județul Bacău la sfîrșit de noiembrie devine de-a dreptul curioasă. Numai în Gara Bacău au votat duminică 524 de persoane. Cîteva ore petrecute în zonă ne-au demonstrat, însă, că lucrurile au fost ciudate. Sosirea unui tren în gară nu a fost urmată, așa cum ar fi fost normal, de umplerea secției de votare special amenajate în incinta stației CFR. în schimb, secția a devenit neîncăpătoare după căderea serii, cînd mai multe microbuze au tras în fața gării. Alegătorii au intrat în valuri în incintă, au votat, apoi s-a așteptat unii pe alții la același microbuz, care a plecat după ce și-a îndeplinit misiunea. Pînă la ora 19.00, în Gara Bacău au votat electori din județele Botoșani, Suceava, Vrancea, dar, mai ales, din Neamț – 47 de persoane și Iași – 40 de persoane.
Reprezentanți ai Alianței D.A. vorbesc despre un fenomen, despre un aranjament făcut de PSD, în încercarea de a frauda alegerile: „S-a văzut că oamenii se dădeau jos din microbuz, votau, se așteptau unii pe alții”, ne-a declarat Valeriu Gheorghe, unul dintre liderii Alianței D.A. Reprezentanții Alianței au fost în secția de votare de la gară, unde a discutat cu președintele secției, Mircea Olaru, și i-au solicitat acestuia să verifice, prin sondaj, cîteva nume de pe listă, pentru a se vedea dacă au mai votat și în localitatea de domiciliu, dar Olaru a refuzat. „Trebuie să mergem pe prezumpția de nevinovăție. Oamenii au venit, au declarat că sînt în tranzit, a trebuit să îi primim”, ne-a declarat Mircea Olaru.
Gabriel Vlase, președintele executiv al PSD Bacău, neagă că partidul ar avea vreo implicare în acest fenomen. „Nu știu de ce s-a întîmplat, de ce sînt atîția oameni pe listele suplimentare. PSD Bacău nu a avut nici un amestec în acest lucru. în secțiile de votare au avut reprezentanți toate partidele și puteau să semnaleze încă din timpul procesului electoral dacă sînt nereguli”, ne-a declarat Gabriel Vlase.

Liste suplimentare în tot județul Bacău

Locuitori din alte județe au votat pe listele suplimentare din Bacău, dar nu doar în gară, ci în mai toate comunele. Așa s-a întîmplat că, spre exemplu, la o secție de la Valea Seacă, numărul celor aflați „în tranzit” să reprezinte aproape o treime din numărul total al alegătorilor din secție: 64 pe listele suplimentare, în condițiile în care listele permanente au cuprins 570 de electori. La Tîrgu Trotuș s-a oprit un autocar cu „turiști”, care au votat tot pe listele de tranzit. în partea de sud a județului Bacău, în mai multe comune, au votat în special persoane venite din județul vecin Vrancea. La Răcăciuni, pînă la orele 18.00, au votat 79 de alegători, pe liste suplimentare, alți 92 de „turiști” au votat la Sascut. Tot în partea de sud a județului, au votat 40 de persoane la Glăvănești, 42 la Podu Turcului sau 34 la Motoșeni. (Nicoleta BICHESCU)

Uniunea PSD^PUR cîștigă teren în fața Alianței D.A.
• după numărarea a două treimi din voturi, avantajul PSD-ului a
crescut cu 12 procente la Camere, și cu 15 procente, la Președinte

Pînă la ora 11.00, au fost numărate buletinele de la 235 de secții
din circumscripția nr. 4 Bacău. în cursa pentru Președinție, Adrian
Năstase conducea cu 43,58%, urmat de Traian Băsescu, care a
acumulat 34,57%, și de Corneliu Vadim Tudor, cu 12,47%. La
Camera Deputaților, Uniunea Națională PSD^PUR a adunat
38,20% din voturi, Alianța Dreptate și Adevăr – 32,15%, iar Partidul
România Mare – 12,01%. Uniunea PSD^PUR se afla pe primul loc și în cursa pentru Senat, cu 37,98%, fiind urmată de Alianța D.A.,
care a strîns 31,73%, și de Partidul România Mare, cu 11,51%.
Primele buletine de vot au început să sosească la Prefectură după
ora 2.00 în noaptea de duminică spre luni, mult mai tîrziu decît au plănuit autoritățile în programul orar întocmit cu cîteva zile înainte. Ordinea nu a mai fost respectată, iar președinții birourilor electorale au plecat imediat după ce au terminat de numărat buletinele din secțiile lor. Holurile Prefecturii și ale Consiliului Județean s-au umplut de oameni ce așteptau să le vină rîndul la predatul buletinelor și al proceselor-verbale. „Am fost programați la ora 5.00, iar acum e aproape 12.00. Problema este că nu s-a mai respectat ordinea, ci s-au luat secțiile în ordinea în care au ajuns la Prefectură. Noi am terminat de numărat buletinele pe la 12.30 noaptea, însă am așteptat la primărie pînă la 4.00, ca să ne putem prezenta la Bacău la ora la care am fost programați. Dacă am fi plecat imediat, acum, probabil, am fi terminat”, ne-a declarat Daniela Grasu, președinte la secția de votare nr. 458 din Sănduleni. Membrii Direcției Județene de Statistică s-au mișcat mai greu decît au anticipat, deoarece au avut de împlinit o procedură complexă de verificare, ce necesita atenție sporită. „Situația nu merge în ritmul propus. Procedura stabilită de Biroul Electoral Central (BEC) și Institutul Național de Statistică este greoaie, așa încît, pînă la ora 10.00, au fost verificate doar 194 de secții, alte 100 fiind în așteptare. Am luat legătura cu localitățile de unde nu s-a plecat încă și le-am reprogramat peste trei ore. De asemenea, am luat legătura și cu Ministerul Administrației și Internelor și am discutat inadvertențele de program ce au apărut, pentru o eventuală intervenție la BEC, în sensul îmbunătățirii procesului. Oricum, în noaptea asta trebuie să terminăm”, a justificat întîrzierea prefectul Gheorghe Hură.
Spre seară, în jurul orei 17.00, au fost centralizate rezultatele de la
mai bine de două treimi din secțiile de vot. Procentele Unuiunii
PSD^PUR au început să crească față de cele ale Alianței D.A.,
lucru explicabil prin luarea în calcul a secțiilor din mediul rural.
Avantajul actualului prim-ministru față de primarul Capitalei a
crescut la aproape 15 procente: 46,09% a avut Năstase, iar
Băsescu 31,53%. Și Vadim a mai adunat voturi, ajungînd la 13,59%. Uniunea PSD^PUR a acumulat 41,22% din voturile valabil
exprimate pentru Senat, iar Alianța a scăzut la 29,10%. Partidul
România Mare a obținut 12,64%. La Camera Deputaților, situația
era asemănătoare: PSD a adunat 41,14%, Alianța D.A. 29,44%, iar
PRM-ul – 12,92% din voturi. (Oana ALBU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.