Persoanele cu handicap, membre ale Societății Handicapaților Fizic (SHF) din Bacău, s-au pus serios pe treabă pentru a reliza felicitări de Crăciun. Membrii cercului de pictură "Pași în culoare" din cadrul SHF au vîndut deja în Eleveția 150 de felicitări, cu trei dolari bucata. "Elvețienii sînt … [Citeşte mai departe...] desprePersoanele cu handicap s-au apucat de afaceri
Arhive pentru 2003
De luna viitoare, sediu nou pentru instituția care se ocupă de handicapați
După mai multe luni de pauză, lucrările la sediul Direcției Județene de Asistență Socială (DJAS ) din Bacău, aflat lîngă Policlinca cu plată, au fost reluate. Arhiva și personalul instituției au fost mutate de aici în incinta Complexului de Servicii Comunitare în luna mai, dar lucrările de renovare … [Citeşte mai departe...] despreDe luna viitoare, sediu nou pentru instituția care se ocupă de handicapați
Școlarii revin în bănci
Elevii din ciclul primar și copiii care frecventează grădinițele cu program normal vor reveni astăzi în bănci. Vacanța dintre cele două semestre, care a durat o săptămînă, s-a încheiat. Deși a fost o vacanță interactivă, în care cadrele didactice îndrumătoare puteau organiza activități extrașcolare, … [Citeşte mai departe...] despreȘcolarii revin în bănci
Traian Milon recunoaște că legea transparenței decizionale este încălcată
• CJ nu respectă obligația să anunțe cu 30 de zile înainte fiecare act normativ pe care îl propune • Traian Milon, secretarul general al județului, aruncă responsabilitatea asupra unui compartiment al CJ și pe lipsa de fonduri Traian Milon, secretarul general al județului, recunoaște că unele dintre … [Citeşte mai departe...] despreTraian Milon recunoaște că legea transparenței decizionale este încălcată
OM TRĂI ȘI OM VEDEA Primarii din județ se laudă că au încheiat pregătirile pentru iarnă
• indiferent că sînt la orașe sau la țară, primarii spun că frigul și zăpada nu-i vor lua pe nepregătite • mulți primari din județ au afirmat același lucru și toamna trecută, dar după cîteva luni au spus că iarna au fost mai grea decît se așteptau și că au rămas descoperițiToate primăriile din județ … [Citeşte mai departe...] despreOM TRĂI ȘI OM VEDEA Primarii din județ se laudă că au încheiat pregătirile pentru iarnă
Bătrîni cu probleme de sănătate, consultați gratuit de medici voluntari
Dezastrul din sistemul sanitar românesc a atras atenția unor formațiuni politice, care au decis că pot cîștiga simpatia electoratului prin acțiuni menite să ducă la ameliorarea stării de sănătate, în special a săracilor de la sate. Săptămîna trecută, de exemplu, reprezentanții PUR au ales 70 de … [Citeşte mai departe...] despreBătrîni cu probleme de sănătate, consultați gratuit de medici voluntari
Minunea de la Cucuieți
• chipul Mîntuitorului a apărut de mai multe ori într-un fag tăiat de un localnic • călugării spun că în locul unde a crescut copacul fusese un schit de călugăriSutele de credincioși aflați ieri la slujba hramului bisericii din satul Cucuieți au avut ocazia să vadă o creație a naturii pe care ei o … [Citeşte mai departe...] despreMinunea de la Cucuieți
Joaca de-a referendumul
• în comunele Gura Văii și Tamași s-au organizat referendumuri pentru desprinderea unor sate de actualele comune • mai ales la Gura Văii, lumea nu s-a dus la vot din cauza frigului • aici a mai avut loc un referendum similar acum doi ani, dar atunci ploaia i-a ținut pe oameni în case • "dacă trece, … [Citeşte mai departe...] despreJoaca de-a referendumul
Casa de Pensii are puține șanse să-și recupereze datoriile de la Sofert
Casa Județeană de Pensii (CJP) din Bacău va organiza o nouă licitație pentru vînzarea unuia dintre sediile administrative ale combinatului Sofert. Instituția vrea să-și recupereze astfel o parte din datoriile pe care societatea le are la bugetul asigurărilor sociale de stat. Licitația va avea loc … [Citeşte mai departe...] despreCasa de Pensii are puține șanse să-și recupereze datoriile de la Sofert
VARIETĂȚI CRITICE Plînsul și rîsul
Constantin CĂLINUn stoic, "personajul" Bacovia se remarcă prin răbdarea imensă cu care își duce crucea, o "cruce de plumb", cum a numit-o dr. Arcadie Percek, făcută din boală și interminabile tribulații. Acest fapt e cu atît mai uimitor cu cît el suportă evenimentele fără convingerea că s-ar afla pe … [Citeşte mai departe...] despreVARIETĂȚI CRITICE Plînsul și rîsul
Inflația aduce tot mai multă sărăcie
• prețurile în piețele țărănești din Bacău au luat-o raznaBăcăuanii sînt nevoiți să scoată tot mai mulți bani din buzunar ca să-și facă aprovizionarea cu alimente. Bugetul fiecărei familii este afectat nu doar de scumpirile mărfurilor alimentare din magazine, ci și ale produselor agroalimentare din … [Citeşte mai departe...] despreInflația aduce tot mai multă sărăcie
Liberalii nu mai vor să lase integrarea europeană doar pe mîna PSD
• reprezentanți de marcă ai PNL au declarat la Bacău că liberalii doresc să se implice în problema integrării europenePartidul Național Liberal (PNL) dorește să se implice, alături de partidul de guvernămînt, în rezolvarea procedurilor de integrare europeană a României. Varujan Vosganian, prezent la … [Citeşte mai departe...] despreLiberalii nu mai vor să lase integrarea europeană doar pe mîna PSD
Un „țepar” din Brașov a fost prins la Bacău
Un escroc din Brașov a fost prins în flagrant în momentul în care încerca să dea o nouă lovitură la Bacău. Bărbatul a fost imobilizat de agenții de pază de la Prodbac în sediul unui magazin de unde încasase două milioane de lei pentru care a eliberat o chitanță fiscală falsă. Polițiștii de la Secția … [Citeşte mai departe...] despreUn „țepar” din Brașov a fost prins la Bacău
Halloween la Hîrja
• tinerii de la Clubul Britanic s-au distrat alături de copiii nevoiași din Hîrja • a fost o petrecere pe cinste, la care cei mari s-au simțit mai bine decît și-au imaginatSărbătorile americane au invadat de mult plaiurile mioritice și deși mulți sînt împotriva lor, tinerii nu se dau înapoi cînd e … [Citeşte mai departe...] despreHalloween la Hîrja
„Aș vrea să fie și aici un loc cu verdeață, unde lumea să stea la picnic”
• este unul dintre lucrurile care îi lipsesc lui Liz Ellis, din Marea Britanie, venită la Bacău să predea limba engleză elevilor de la Colegiul Național "Ferdinand I"Anul acesta, Colegiul National Ferdinand I are, pe lîngă profesorii noi și o prezență mai specială, un musafir venit din Marea … [Citeşte mai departe...] despre„Aș vrea să fie și aici un loc cu verdeață, unde lumea să stea la picnic”
Auraș pleacă în Italia
Relu Auraș va conduce lotul olimpic de box, format și din sportivi de la Perla Box SCM Bacău, într-un turneu de pregătire de 10 zile în Italia. În această dimineață lotul va pleca spre Italia, unde va pregăti "naționalele" din 8-14 decebrie, cînd se vor alege sportivii care vor boxa la "europenele" … [Citeşte mai departe...] despreAuraș pleacă în Italia
S-a rupt lanțul de victorii
Aerostar Bacău a întrerupt seria victoriilor, fiind învinsă vineri la Berca, de către formația locală Petrolul. Deși a deschis scorul prin Hurdubei, în minutul 20, Aerostar s-a făzut condusă la pauză cu 2-1, prin reușitele lui Slabu și Lăutaru. Același Hurdubei egala după pauză și se părea că … [Citeşte mai departe...] despreS-a rupt lanțul de victorii
„Oneștiul are cel mai valoros lot”
■ spune Ghiță Poenaru, antrenorul Laminorului"Sîntem bucuroși pentru această victorie. Mai echitabil era însă un rezultat de egalitate, după aspectul jocului. Laminorul a dominat 75 de minute. Am avut 5 jucători cu probleme medicale. Nu era o scuză în cazul eșecului. A fost o surpriză plăcută pentru … [Citeşte mai departe...] despre„Oneștiul are cel mai valoros lot”
Pentru Alexandra
■ Costel Munteanu, autorul golului, i-a dedicat reușita fetiței sale ■ Laminorul Roman - FC Onești 0-1 (0-0), în etapa a 12-a a Diviziei B la fotbal, Seria lStadion: "Moldova"; spectatori 500A marcat: C. Munteanu 81Laminorul: Manea - Beldiman, Cozma, Marin, Potorac - Beceru, Bordianu (55 Țapu), … [Citeşte mai departe...] desprePentru Alexandra
Jale mare cu Steaua
Antrenorul echipei FCM Bacău, Cristi Popovici, nu și-a reținut nemulțumirea de întorsătura pe care a luat-o partida. "Am venit la Oradea cu încredere că putem să cîstigăm. Din păcate, după cum ați văzut, am terminat meciul în doar șase jucători și a trebuit să ne recunoaștem învinși. Ne așteaptă … [Citeşte mai departe...] despreJale mare cu Steaua