Minunea de la Cucuieți

Redacția Ziarul de Bacău

• chipul Mîntuitorului a apărut de mai multe ori într-un fag tăiat de un localnic • călugării spun că în locul unde a crescut copacul fusese un schit de călugări

Sutele de credincioși aflați ieri la slujba hramului bisericii din satul Cucuieți au avut ocazia să vadă o creație a naturii pe care ei o consideră un semn divin. Este vorba despre un fag care are în tăietură nu mai puțin de 17 ipostaze ale chipului Mîntuitorului, cruci și chipuri de îngeri. „Eram pe deal și am văzut că fagul era rupt cam de la doi metri înălțime. Am luat drujba și am tăiat capătul. Cînd am început să tai bucăți mai mici mi s-a oprit drujba, și atunci una dintre femeile care aranjau stiva mi-a spus că se vede Mîntuitorul în lemn”, povestește Ionel Iordache. El a adus lemnul la biserica din sat și i l-a dat preotului paroh Irinel Cernat. „Am tăiat mai multe bucăți și am văzut că sînt 17 poziții diferite, ca o fotografie în mișcare. Se vede clar chipul Mîntuitorului și îngerii”, ne-a declarat părintele. Toate cele 17 „tablouri” au fost expuse lîngă biserică, unde enoriașii vin și se minunează. „E păcat să le ardem. E un semn că Domnul nu ne-a uitat și că nu și-a luat fața de la noi. Acolo unde a crescut copacul, acum vreo trei sute de ani, era un schit de călugări, renumiți pentru harul lor duhovnicesc. Cred că acolo mai sînt și alte minuni, dar trebuie să mai căutăm”, spune călugărul Natanoil. Pentru localnicii din Cucuieți, ceea ce s-a întîmplat acum nu este totuși o noutate. Acum cinci ani, în același loc a fost găsită o bucată de lemn cu un mare semn al crucii încrustat în tăietură, iar acum doi ani, a mai fost găsit un lemn asemănător. Toate aceste semne divine sînt expuse lîngă biserică. Preotul paroh spune că chiar va înființa o cameră specială, ca un fel de muzeu, unde să expună aceste minuni. (Florin CRĂCIUN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.