~2 min lectură 2 comentarii

26 de săli de jocuri au fost deschise în Bacău numai în ultimii doi ani. Primăria va putea interzice păcănelele după ce Guvernul va muta autorizarea la nivel local

Cristian Ghinghes

În 2024 și 2025, 26 de săli de jocuri de noroc au fost deschise și notificate la Primăria Bacău, fără ca municipalitatea să aibă vreo pârghie. Guvernul Bolojan a propus, în ultimul pachet de măsuri, ca autorizarea și taxarea acestor activități să fie transferate către autoritățile locale, care vor putea decide interzicerea sau suprataxarea lor.

La nivel local, primarul Lucian Stanciu Viziteu a avut mai multe intervenții publice împotriva păcănelelor. În noiembrie 2023, acesta a propus în Consiliul Local o modificare a regulamentului comercial, prin care sălile de jocuri să nu mai poată funcționa la mai puțin de 300 de metri de școli, spitale, biserici, parcuri și alte zone sensibile. Propunerea a fost respinsă, fiind la acel moment în afara cadrului legal existent.

Edilul a declarat în mai multe rânduri că își dorește eliminarea completă a acestor activități din oraș, invocând inclusiv legătura dintre păcănele și vandalizarea spațiului public.

„Mi-aș dori ca ele să fie scoase cu totul din oraș. Multe distrugeri ale mobilierului urban sunt cauzate de oameni nervoși, ieșiți de la sălile de jocuri de noroc”, spunea Viziteu în primăvara acestui an, în contextul discuțiilor referitoare la deschiderea spațiului public modernizat din Piața Gării.

Dacă proiectul de lege va fi adoptat, Consiliul Local Bacău, la propunerea primarului, va putea bloca extinderea acestor activități și va putea decide unde, cum și dacă mai pot funcționa sălile de jocuri pe raza municipiului. În acest sens, municipalitatea va stabili o politică privind autorizarea jocurilor de noroc la nivel local. În prezent, în Consiliul Local Bacău funcționează o majoritate largă formată din USR, AUR și PSD, cu participarea ocazională a consilierilor Partidului Verde.

Potrivit normelor tranzitorii din proiectul de lege, organizatorii jocurilor de noroc care desfășoară activități pe raza localităților au obligația de a obține autorizația de funcționare locală în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare. Proiectul abia a fost lansat în dezbatere publică, iar forma finală ar putea suferi modificări.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. S
    SEPTEP
    24 iulie 2025, 16:20
    0

    Fals.S-au inchis cateva…

  2. I
    Ion Vasile
    25 iulie 2025, 03:48
    0

    Eu nu sint convins ca primarul isi va pastra convingerile…Se muta si cascavalul si atunci … vom vedea

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.