Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) pregătește în aceste zile concursul pentru ocuparea posturilor de directori și directori adjuncți, care este programat să se deruleze în a doua jumătate a lunii februarie. Potrivit unei liste întocmite de inspectorii școlari și care urmează să fie discutată în Consiliul de Administrație al ISJ în zilele următoare, în municipiul Bacău există 28 de unități de învățămînt ale căror funcții de director sînt, practic, vacante și care, în acest moment, sînt ocupate cu delegație, alte nouă școli avînd aceeași situație în ceea ce privește funcțiile de director adjunct. Dintre acestea, trei, adică cele de la Colegiile Naționale „Ferdinand I” și „Vasile Alecsandri” și cea de la Liceul Sportiv, nu vor fi scoase la concurs, în condițiile în care conducerea Inspectoratului Școlar le-a acordat directorilor în exercițiu de aici, în toamnă, delegație pînă la sfîrșitul anului școlar. Precizăm că, în cazul profesoarelor Antoaneta Pătrașcu, director la Colegiul Național „Ferdinand I”, și Margareta Neacșu, director la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, mandatul lor a expirat anul trecut, în timp ce profesorul Vasile Baltă, directorul Liceului Sportiv beneficiază de o prelungire a delegației. Un al patrulea post de director aflat în discuție este cel
de la Palatul Copiilor, care, de peste un an, este ocupat cu delegație de profesorul Iulian Iliescu. „Profesorul Iliescu și-a manifestat intenția de a ieși la pensie și nu știu dacă, omenește vorbind, e normal să-l trimitem la catedră pentru cîteva luni. Apoi, s-ar da peste cap tot orarul Liceului de Artă «George Apostu», școală unde el este titular”, ne-a declarat inspectorul general adjunct Ana Marchiș. Foarte probabil, nici postul de director al Liceului Catolic „Sf. Iosif” nu va fi scos la concurs, în condițiile în care, dat fiind caracterul aparte al acestuia, ocuparea funcției cu pricina se poate face doar cu acceptul Bisericii Catolice. Celelalte posturi de directori vacante se găsesc la Liceul Economic, Grupul Școlar de Chimie, Școala Profesională de Prestări Servicii, Centrul Școlar, școlile nr. 9, 10, 17, „Ion Luca” și „George Bacovia”, la care se adaugă un număr de 13 grădinițe. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns