–––––––––––––––––––––––––––––

Vasile, textul ăsta trebuie să intre musai, te rog!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
–––––––––––––––––––––––––––––

Să nu uităm!

Pe 9 mai 2005 au fost organizate la Paris, Londra, Moscova și alte capitale ale lumii ample acțiuni de aniversare a victoriei forțelor aliate asupra fascismului. Astazi este rîndul Chinei să comemoreze zecile de milioane de participanți și de victime care au contribuit la obținerea victoriei împotriva agresiunii japoneze.
Războiul de lungă durată (14 ani) pe care China l-a dus cu Japonia a reprezentat o importantă contribuție în bilanțul general al luptei internaționale împotriva fascismului. Conform datelor existente, în cei 14 ani de conflict, China a suferit, direct sau indirect, pierderi de aproximativ 35 milioane de vieți omenești și pierderi materiale de peste 600 miliarde de dolari. Comparativ, Uniunea Sovietică, principalul pilon al luptei împotriva fascismului din Europa, a înregistrat, în cei 5 ani de ostilitați ai celui De-al Doilea Razboi Mondial, aproximativ 27 milioane de victime.
La 18 septembrie 1931, cu 7 ani înaintea declanșarii celei de-a doua conflagrații mondiale, orașul Shenyang, capitala Chinei de Nord Est, a fost victima agresiunii japoneze, iar trei importante provincii din aceasta zona a țării, respectiv Helongjian, Jilin și Liaoning au fost ocupate de armatele japoneze. Slăbită de luptele interne dintre comuniști și guomindaniști și nepregatită pentru a face față trupelor japoneze mult mai dotate și bine echipate, China a fost nevoită să de adreseze Ligii Națiunilor. Deși președintele de atunci la Ligii, românul Nicolaie Titulescu, a atras atenția în Adunarea Generală Extraordinară din 7 martie 1932, asupra respectării cu fermitate a integrității teritoriale a oricărui membru al Ligii, împotriva unei agresiuni externe și ajutorarea statului victimă a unei astfel de agresiuni, urmare a mai multor manevre politico-diplomatice ale Japoniei, Liga Națiunilor, în loc să condamne agresorul, în mod surprinzător a ajuns la concluzia ca atît agresorul (Japonia) cît și victima (China) sînt vinovate, iar ca soluție a recomandat ca părțile implicate să ajungă la un compromis. Ulterior acestei decizii, în martie 1933, Japonia s-a retras din Liga Națiunilor, pentru a nu mai fi pusa în situația de a da explicații atunci cînd încalcă principiile dreptului internațional.
La 7 iulie 1937, după incidentul de la Podul Marco Polo, japonezii declanșează o agresiune de amploare pe un vast teritoriu, cucerind într-un termen relativ scurt întreaga zonă a Chinei de coastă cu marile orașe și regiuni dezvoltate, respectiv Beijing, Tianjin, Shandong, Shanghai. Suferințele și umilințele suportate de poporul chinez în această perioadă cu greu pot fi descrisa în cuvinte, depașind în cele mai multe cazuri limitele imaginației omenești.
Jurnalistul Epstein Israel, în cartea sa „Istoria nu trebuie uitată”, arata că „începînd cu anul 1931, cei care opuneau rezistență erau uciși cu atrocitate, sate întregi erau arse, țăranii sau muncitorii erau trimiși ca sclavi în întreprinderile japoneze, dacă nu chiar erau masacrați în masă pentru că erau prea slabi și incapabili de muncă. Eu însumi, spune autorul, am văzut în anul 1937 corpurile pline de apă și degradate ale unor țărani plutind în jos pe rîul Haihe în Tianjin, oameni care au fost forțați să ridice fortificații pentru armata japoneza și apoi uciși sau legați strîns și aruncați în apă spre a se îneca”.
„În Nanjing, în 1937, relatează același autor, așa cum s-a descris în detalii de catre specilaiștii chinezi și martorii externi, armata Imperială Japoneză a masacrat populația fără limite, împușcînd, arzînd de vii sau decapitînd cu săbiile circa 300.000 de soldați prizonieri dezarmați și populație civilă urbană, femei îndeosebi după ce erau violate. S-au folosit arme chimice pentru uciderea populației… În zonele eliberate, unde ocupația japoneză era des îndepartată de către forțele de rezistență chineze, conduse de comuniști, politica de „ucide tot, praduiește tot, arde tot” a fost aplicată în mod obișnuit de invadatori ca o razbunare… Recruții japonezi au executat exerciții practice cu baionetele pe victime vii, iar ofițerii purtători de săbii își demonstrau abilitățile prin decapitarea victimelor chinezești”.
În legatura cu folosirea armelor chimice, este de menționat că armata japoneza, încalcînd convențiile internaționale, a utilizat arme bacteorologice și chimice în peste 20 de provincii și orașe chinezești, devenind astfel unica armată care a utilizat aceste arme în timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Cu toate aceste atrocitați, după terminarea razboiului, dînd dovada de omenie și înțelepciune, chinezii, împreună cu SUA, au participat activ la repatrierea unui imens număr de prizonieri japonezi care erau cantonați pe teritoriul Chinei. În spiritul Proclamației de la Potsdam, China și SUA au organizat Conferința de la Shanghai, unde s-a decis în principiu, ca toți prizonierii rămași în zonele de război să fie repatriați sub formă organizată. În această acțiune guvernului chinez îi revenea misiunea și raspunderea de a aduce și concentra prizonierii în port, de unde aveau să fie preluați de vase ale armatei americane. Cea mai mare parte a repatriaților japonezi a avut loc prin Huludao, un mic port din nordul Chinei, în vestul provinciei Liannoning. În timp de 3 ani, prin acest port au fost repatriați peste 1.050.000 de japonezi.
Trebuie menționat însă că repatrierea prizonierilor japonezi a continuat pînă în anul 1955, la această acțiune participînd activ și Crucea Roșie Chineză, această acțiune producînd o puternică impresie și emoție atît în Japonia, cît și pe plan internațional.
Acum, la 60 de ani care au trecut de la victoria aupra Japoniei, trecînd prin mai multe suișuri și coborîșuri, China se prezintă ca un adevărat miracol al dezvoltării și progresului, fiind obiectul de studiu al istoricilor și economiștilor de pe întreg mapamondul.

Dr. Ec. Florea Dumitrescu
Președinte al Asociației Române de Prietenie cu RP Chineză,
Fost Ambasador al României în China (1978 – 1983)

u a nu mai fi pusa în situația de a da ex

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!